Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova lansează concursul de proiecte pentru tineri regizori și scenografi români, ajuns la cea de-a X-a ediție. Acesta constă în prezentarea scrisă a unei concepții regizoral-scenografice în vederea montării unui spectacol la sala studio „Ion D. Sîrbu”, în toamna anului 2020. De această dată, textul proiectului trebuie să aibă la bază o piesă de teatru sau un text relevant (dramatizat) din opera lui Marin Sorescu (1936-1996), cu maximum 8 personaje.
Potrivit reprezentanților instituției, suma proiectului este 50.000 lei brut (incluzând costuri de producție decor și onorarii echipa de creație – regizor, scenograf, compozitor etc., costuri drepturi de autor). Condiție de participare este ca regizorul și scenograful să fie absolvenți de studii superioare de specialitate, în ultimii 5 ani. „Textele care nu au mai fost reprezentate pe scenă au prioritate. Aceasta nu este o condiție obligatorie, dar va funcționa drept criteriu de departajare în cazul egalității de punctaj”, mai precizează organizatorii, adăugând că proiectul nu este limitativ, numărul de pagini și forma acestuia fiind la libera inițiativă a candidatului.
Data-limită pentru depunerea proiectelor este 10 decembrie 2019 – transmise prin e-mail la concurs@tncms.ro sau prin poștă, la sediul teatrului (strada „A.I. Cuza” nr. 11, 200585, Craiova), cu mențiunea „În atenția Serviciului Dramaturgie”.