CM 2018: Meciul amical dintre Israel și Argentina, anulat

0
378

Partida amicală de fotbal dintre reprezentativele Israelului și Argentinei, prevăzută sâmbătă, la Ierusalim, a fost anulată, la solicitarea Federației Palestiniene, care i-a cerut imperativ lui Lionel Messi să nu participe la acest meci. Potrivit media argentiniană, șeful diplomației de la Buenos Aires, Jorge Faurie, a declarat că jucătorii țării sale nu doresc acest meci din cauza manifestărilor ostile ale palestinienilor, care au maculat cu sânge tricourile selecționabililor sud-americani. Aseară, Federația Argentiniană de Fotbal (AFA) nu confirmase anularea partidei și nici nu oferise informații privind o altă partidă de verificare înaintea plecării spre Rusia. Inițial prevăzută la Haifa, întâlnirea cu Israelul fusese “strămutată” la Ierusalim. Pentru participarea lui Lionel Messi – condiție obligatorie – la meciul cu Israelul AFA urma să primească între 2 și 3 milioane de dolari. La turneul final al CM 2018 “albiiceleștii” debutează la 16 iunie a.c., în grupa D, cu Islanda.