Goana după resurse – cauză a dezastrului ecologic

0
128

Mondo texteSub titlul semnificativ în sine, «Ambient: războaie „invizibile”», cotidianul „L’Avvenire” al Vaticanului insera, vinerea trecută, un lung articol în care denunţa un număr de 1.746 de ceea ce autoarea, Lucia Capuzzi, definea sub numele de „conflicte ambientale” deschise, aşadar active, astăzi, în întreaga lume. Cifrele provin din instituţii specializate ale ONU şi, îndeosebi, de la Atlantul Global pentru justiţie ambientală, un proiect la care participă 23 dintre cele mai prestigioase universităţi de pe Planetă. Noile date sunt cu atât mai înfricoşătoare cu cât, ele s-au dublat numai în ultimii doi ani, perioada în care ofensiva unor grupuri de interese, multinaţionale se află în conivenţă de afaceri, de cele mai multe ori oneroase, cu centre ale unor puteri, mai mult ori mai puţin disimulate ori chiar necunoscute opiniei publice, din care nu lipsesc, desigur, zona ale politicii din zonele de conflict.

La urma urmei, conflictele ecologice reprezintă poate partea ce mai ascunsă a războiului mondial „fragmentat”, „pe bucăţi”, aşa cum l-a denumit ce ceva vreme în urmă Papa Francisc. Şi nu e vorba de o imagine metaforică, fiindcă e vorba de conflicte reale cu numeroase victime: directe – adică dintre cele ajunse la cunoştinţa opiniei publice, care au înregistrat un număr de 250 de activişti ambientali ucişi numai în aceşti ultimi doi ani, dintre care trei sferturi numai în America Latină: cât şi conflicte indirecte şi cu victime reprezentate de populaţiile rezidente în zonele geografice unde se concentrează ţinta exploatării resurselor. Printre care, cele mai multe – şi probabil şi cele mai grave – rămân în regiuni din  sudul Chinei şi, în general, din cel al Asiei în ansamblul ei, ca şi în Brazilia ori în Mexic, acolo unde cercetători din cadrul Atlantului Global încă se concentrează spre a le identifica şi face publice.

Aşa s-a ajuns la ipoteza, că unele din resurse au început să fie concepute şi tratate de către populaţiile zonelor „vânate” drept „duşmani”. E vorba mai ales de minerale, între care pe locuri prioritare, se află bauxita şi cărbunele, ca să nu mai vorbim de mineralele rare, din cele suspectate şi, în fapt”, ţintite şi în cazul Roşiei Montane de la noi.

Se vorbeşte, în cercuri activiste din mediul academic, de profil ştiinţific, de o veritabilă „febră” a resurselor, al cărei suport îl constituie „obsesia pentru creşterea producţiei şi pentru consum”: creştere şi consum, doi termeni ai aceleiaşi ecuaţii care fac ordinea de zi şi agenda prioritară a capitalismului în faza sa actuală, sălbătăcită şi, totodată, potrivit multor voci autorizate, aflate tot mai evident sub exigenţa unei contestaţii tot mai acute.

Un simptom evocat, în acelaşi cerc de economişti şi de politologi, ar fi cel al „distorsiuni conceptuale a economiei”, formulă avansată şi de Papa Francisc în enciclica Laudatio, prin care anticipa rezultatul fenomenului de multiplicare a crizelor care sunt, deopotrivă, „ambientale şi sociale” şi pentru combaterea cărora ar fi nevoie de soluţia unei abordări integrale spre a combate „sărăcia restituind astfel excluşilor demnitatea şi, în acelaşi timp, a ne lua în grijă natura”.

Unul dintre exemplele mai recente  şi nu mai puţin emblematice ar fi cele descoperite în statele indiene Orissa, Jharkhand, Chhatisgarh, în care s-a concentrat, în aceşti ultimi ani, floarea coloşilor minerali de la nivel mondial şi ale căror victime, locuitorii milenari ai regiunii, au devenit ţinte predilecte ale unor campanii pentru care profitul a devenit religie unică.

Investigaţii mai detaliate ale aceloraşi instituţii şi organizaţii, în cadrul ONU ori în afara acesteia, au scos la iveală însă şi aspecte mai… atipice. Un fel de a spune, fiindcă ele au probat agresiuni dintre cele mai ostracizante.

E vorba de 10 femei indigene din satul Lote Ocho din Guatemala, care,  victime ale violărilor săvârşite de nişte „gardieni” ai colosului mineral canadian Hund Bay, au reuşit să intenteze un proces penal la un tribunal din Toronto, chiar contra multinaţionalei. Motivarea e cât se poate de simplă: violatorii au procedat astfel urmare a unei „măsuri” luate la vârful corporaţiei în cadrul programului de a-i determina pe băştinaşi să-şi părăsească pământurile bogate în resurse.

Un proces care va dura, cum anticipează majoritatea comentatorilor, cu siguranţă ani buni şi nu-i deloc exclus ca, la final, să nu se identifice vreun vinovat.