Controale specifice la transportatorii auto

0
347

Ultima săptămână din luna precedentă a fost destinată de specialiştii Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj unui control tematic, astfel încât să fie diminuate efectele unui transport în comun deficitar. Pentru deficienţele constatate, s-au aplicat mai multe sancţiuni, cele pecuniare fiind în cuantum de 64.000 lei.

 itmCele mai multe acţiuni de control au avut loc în cadrul „Campaniei naţionale privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă şi de odihnă a conducătorilor auto”, în domeniul transportatorilor de marfă, respectiv de persoane. Verificările, care au avut ca obiective identificare cazurilor de muncă fără forme legale, creşterea gradului de conştientizare în ceea ce priveşte necesitatea respectărilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, precum şi diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative, care derivă din nerespectarea de către angajatorii cu activitate în transportul rutier.

La Dolj, acţiunea a fost, pe undeva, atipică, în sensul că nu s-a mers la sediul agenţilor economici, ci direct la sursă, recte şoferi şi ceilalţi angajaţi. Au fost verificaţi şi taximetriştii, iar concluziile sunt îmbucurătoare, în sensul că s-a diminuat fenomenul contravenţional, cu atât mai mult cel infracţional. „Ţinând cont de impactul social şi consecinţele care pot avea loc în cazul unui accident rutier, din cauza activităţii intense desfăşurate de şoferi, a numărului mare de ore pe care le desfăşoară la locul de muncă, precum şi a stresului cu care se confruntă, echipele mixte formate din inspectori de muncă cu atribuţii de control în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii în muncă, în colaborare cu reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial pentru Controlul în Transportul Rutier nr. 6 au efectuat verificări cu caracter inopinat, atât pe teren (în trafic), cât şi la sediul angajatorilor. Au fost constate mai multe deficienţe, cele mai importante fiind: neacordarea sporului pentru activitatea prestată în timpul repausului săptămânal; netransmiterea în termen, în Revisal, a contractelor de muncă; instruirea neadecvată/insuficientă a lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă etc.”, a precizat Cătălin Mohora, inspector-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj.

Constatările au avut şi urmări

Controalele şi verificările nu puteau rămâne fără urmări. Astfel, pentru încălcarea legislaţiei în ceea ce priveşte „Relaţiile de muncă”, au fost aplicate şase sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 11.000 de lei, pentru deficienţele constatate fiind dispuse 50 de măsuri de remediere. Pe „Securitate şi sănătate în muncă”, au fost aplicate amenzi contravenţionale, cu un total de 53.000  lei, la care se adaugă termene fixe de intrare în legalitate, în 54 de cazuri, iar pentru an angajator s-a dispus sistarea temporară a activităţii.