5 iunie 2015: o zi pentru istorie

0
313

Filmul zilei de ieri, una pentru istorie, este cunoscut. Direcţia Naţională Anticorupţie l-a pus sub acuzare pe premierul Victor Ponta învinuindu-l de fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani. Fapte pe care le-ar fi comis în perioada de practicare a avocaturii, alături de Dan Şova, o persoană absolut departe de orice competenţă administrativă. S-a văzut asta ca ministru. Şi cooptarea lui în guvern i se pune în cârcă lui Victor Ponta. Care de fapt l-a propus fiindcă a fost votat apoi de Parlament şi a depus jurământul conform Constituţiei în faţa fostului preşedinte. La puţin timp, preşedintele ţării, Klaus Iohannis, a avut o scurtă declaraţie, altminteri aşteptată: „Primul-ministru este învinuit de fapte penale. După părerea mea, este o situaţie imposibilă pentru România”. Preşedintele Klaus Iohannis poate cere suspendarea premierului doar pentru fapte comise în timpul mandatului. Evenimentele s-au derulat cu repeziciune. Şi preşedintele Camerei Deputaţilor a convocat Biroul Permanent pentru a „demara procedurile” cu privire la Victor Ponta, acesta fiind şi deputat. Şi astfel ziua de ieri a devenit una neobişnuită, cu ceasuri rele pentru social-democraţi şi aliaţii lor. Inclusiv Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, mâna dreaptă a lui Jean Claude Juncker, a afirmat la întâlnirea cu Klaus Iohannis de la Cotroceni că “e o zi interesantă” după ce, cu o zi înainte, în Bulgaria, la Ruse, avusese unele referiri asupra oportunităţii menţinerii MCV. Discuţia premierului Victor Ponta cu preşedintele Klaus Iohannis, în spatele uşilor închise, a fost rezumată astfel de cel dintâi: “Am avut (…) o discuţie instituţională extrem de corectă şi civilizată. Respect poziţia sa publică, dar am fost numit de Parlamentul României şi doar acesta poate să mă demită”. Faptul că filmul de acum cunoscut s-a derulat chiar în ziua depunerii moţiunii de cenzură a PNL a indus un plus de tensiune menită să radicalizeze câmpurile politice. Rămânem însă departe de miezul lucrurilor. Teoretic liberalii, ca să doboare guvernul, mai au nevoie de cel puţin 100 de voturi şi speră acum într-un viraj de atitudine al parlamentarilor UNPR şi UDMR. Săptămâna viitoare s-ar putea ca interesul naţional să nu mai fie Victor Ponta. Deja într-o situaţie dificilă. Deşi rămâne stăpân pe sine în succintele declaraţii. E însă cu spatele la zid, fără soluţii miraculoase la îndemână. Ceea ce poate consemna istoria e că devine primul premier acuzat de fapte penale în timpul exercitării mandatului. Astfel de cazuri sunt rare, dacă ţinem cont de faptul că Silvio Berlusconi, ex-premierul italian, sau Nicolas Sarkozi, ex-preşedintele francez, ca să ne referim doar la aceştia, au avut probleme cu justiţia după expirarea mandatelor. România uimeşte în continuare în UE şi face deliciul presei străine. Schimbarea de putere,aşa cum se prefigurează, este cel mai dezavantajos scenariu cu putinţă, oricât de bine le-ar pica unora. Victor Ponta a transmis, ieri, o scrisoare socialiştilor europeni, dar şi ambasadelor SUA şi UE de la Bucureşti, pentru explicaţiile de rigoare. Povestea nu se opreşte aici. Pe 10 iunie a.c., Curtea de Apel Alba-Iulia se va pronunţa în dosarul în care Klaus Iohannis a solicitat anularea unui raport de evaluare întocmit de ANI, prin care aceasta constatase încălcarea legislaţiei în domeniul conflictului de interese. Indiferent de natura soluţiei, comentariile vor turna gaz peste foc. Încă un detaliu: Joi, UE a denunţat „escaladarea” luptelor din estul Ucrainei estimându-se că se poate vorbi de „cea mai gravă violare” a încetării focului, din februarie a.c., care riscă să declanşeze „o nouă spirală a violenţelor”. Partea rusă a menţionat la rândul ei „provocările armatei ucrainene”.