Biblioteca din comuna Plenița și-a îmbogățit fondul de carte cu peste o mie de volume donate de LEO Terra-Nova Craiova

0
839

Sâmbătă, 4 mai (04.05.2019), membrii LEO Terra-Nova Craiova au oferit Bibliotecii Comunale din  Plenița o generoasă donație de peste 1000 de cărți, eveniment înscris în cadrul campaniei „Dăruind o carte, dăruiești speranță”.. Viceprimarul localității, domnul Brașoveanu Valentin și doamna bibliotecară Chirilă Alina au primit donația clubului cu bucurie. „Este cea mai mare donație pe care am primit-o până acum ”a declarat doamna bibliotecară. Biblioteca din Plenița dispune de un fond de carte de aproximativ 12.000 de volume, din diverse domenii, de la istorie până la agricultură și are în jur de 1000 de abonați.

Voluntarii au fost întâmpinați de copii de toate vârstele, dar și de cadre didactice și părinți . Elevii le-au mărturisit voluntarilor noștri că sunt foarte entuziasmați să citească mai mult și să descopere lucruri noi. 

Cărțile donate sunt destinate  bibliotecii (romane,eseistică,istoriografie),școlii generale, Liceului Tehnologic C.N. Plopșor (culegeri de matematică și manuale școlare), dar și grădiniței din comună (cărți de povești și poezii pentru cei mici) și au fost strânse de voluntarii LEO în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus de la Craiova.

Voluntarii au încercat prin acțiunile lor să încurajeze și copiii din zonele rurale să citească și să se dezvolte frumos, fără să resimtă lipsa mijloacelor educative . Clubul nostru speră ca prin viitoare proiecte să poată  contribui și la dezvoltarea altor biblioteci din mediul rural, întrucât așa cum spunea și Albert Einstein, „Singurul lucru pe care trebuie să îl cunoști este drumul spre bibliotecă”