Un clocot politic general!

0
110
Invitat de onoare la conferinţa „The State of The Union” (Starea Uniunii), organizată de Institutul European din Florenţa, moderată de un jurnalist de la „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, preşedintele Klaus Iohannis şi-a prezentat viziunea asupra UE – dar şi asupra României – ca un pro-european convins. Nu a spus lucruri deosebite, despre Uniunea Europeană, care traversează ea însăşi un moment de criză – unanim recunoscută – afirmând în schimb că „una din cauzele pentru care UE este percepută ca o instituţie excesiv de birocratică o constituie chiar presa”. Afirmaţia a fost făcută la 3 mai a.c., adică întâmplător de Ziua libertăţii presei. Punctând, cu obiectivitate, că pentru România cea mai mare realizare în ultimile decenii a fost aderarea la UE, salutând extinderile din 2004 şi 2007, Klaus Iohannis s-a pronunţat pentru continuarea extinderii, referindu-se la Balcanii de Vest, dar a opinat că UE la acest moment nu este un actor cu o voce puternică la nivel mondial, ceea ce speră să se întâmple în viitorul imediat. În rest, niciun reproş. Încheindu-se un mandat de cinci ani, şi Uniunea Europeană se află într-un moment de firesc bilanţ, pe care însuşi preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, deunăzi, într-un interviu pentru cotidianul economic german „Handelsblatt”, căutând să-l orneze, recunoştea totuşi o diluare a coeziunii ţărilor membre, proces îngrijorător, accentuat şi de Brexit. Naţionalismul şi populismul au cauze interne, nu legate de politicile Bruxelles-ului, europenii se cunosc foarte puţin, este nevoie de răbdare pentru ca proiectul european să reuşească pe deplin, asta a accentuat Jean Claude Juncker, care însă a mai spus un lucru: problema fundamentală a europenilor este alta – nu se mai iubesc. Deşi, astăzi, le-ar fi mult mai uşor să se îndrăgostească de Europa decât a fost în 1952. Una din principalele raţiuni ale întemeierii unei uniuni politice în Europa, odată cu Tratatul de la Roma (1957), a fost reducerea decalajelor de dezvoltare dintre regiunile continentului. Recomandând maximă atenţie la sensibilităţile tuturor ţărilor membre, Jean Claude Juncker spunea, între altele: „Dacă premierul unei ţări solicită ceva, nu trebuie neapărat să fim de acord cu el, însă trebuie cel puţin să ne punem în situaţia pe care o are în politica internă din ţara sa”. Or exact acest lucru a lăsat impresia că nu îl înţelege deocamdată Klaus Iohannis, referindu-se la coabitarea nefericită pe care o are cu Guvernul actual, condus de premierul Viorica Dăncilă, neinvitată la summitul de la Sibiu. La Florenţa, referindu-se la „situaţia foarte complicată din România”, unde „independenţa Justiţiei este ameninţată şi avem politici populiste”, Klaus Iohannis a aruncat întreaga vinovăţie pe seama Guvernului. Repertoriu obsedant, cunoscut deja. Despre „propriile eforturi” în vederea unei conlucrări cât de cât firească, fiindcă aşa se cuvine într-o coabitare politică, impusă de votul popular, niciun cuvânt. Dar suntem într-un clocot politic general. Încă un accent interesant al lui Jean Claude Juncker: „Slăbiciunea guvernelor naţionale democratice din Europa nu poate fi compensată de Comisia Europeană. Uitaţi-vă la Marea Britanie: faptul că guvernul şi opoziţia discută, încă la trei ani de la referendumul pentru Brexit, nu este un semnal că democraţia britanică este puternică”. Ori dacă nici democraţia britanică nu este una deplin matură, ce să mai vorbim de democraţiile din ţările Est-europene, unde afirmarea valorilor şi principiilor naţionale sunt considerate, de acum, anti-europene la… Bruxelles. Unde Frans Timmermans, care ca va intra, probabil, în Parlamentul European din partea partidului său aflat la cel mai scăzut nivel, potrivit sondajelor, se vrea şef al Executivului european.