Emil Boc respinge alternanţa la guvernare

2
71
Emil Boc

În toate sondajele de opinie, premierul Emil Boc, partidul său, PDL, ca şi cele ale coaliţiei de guvernare, UDMR şi UNPR, stau neconvingător, ca să nu spunem, catastrofal. Cota lor de încredere momentană alungă orice iluzie că „vor avea prima şansă la alegerile din 2012, deoarece au avut puterea şi curajul să îşi asume deciziile dificile necesare pentru a scoate ţara din recesiune”, cum se autosugestiona Emil Boc, luni seara, într-un interviu la postul public de televiziune. „Ce motiv ar avea cineva în 2012 să-i voteze pe Ponta sau Antonescu?”, se întreba retoric Emil Boc. Sigur, o asemenea interogaţie aiuristică face inutil orice comentariu. Într-o ţară democrată, membră a UE, alegerile legislative confirmă sau sancţionează guvernarea, posibila alternanţă nefiind altceva decât expresia votului popular. Dar ce motive ar avea cineva, în 2012, să voteze partidul lui Emil Boc, care numai de simpatie populară nu se bucură? Este adevărat, criza economică a lovit şi ţări mai dezvoltate de pe continent, austeritatea şi protestele de stradă fiind „numitorul comun”, şi în Marea Britanie, Germania, Irlanda, ca să nu mai vorbim de Grecia. Dar nicăieri în Europa, şi asta o spunea recent Jeffrey Franks, măsurile nu au fost atât de dure ca în România. Emil Boc ocultează însă o realitate de netăgăduit, şi anume că a fost premier în 2009, când semnalele crizei economice erau evidente în toată Europa şi, în plus, pe mandatul său de premier împovărarea financiară, prin împrumuturile făcute, au atins cele mai ridicate plafoane din istorie. Este de-a dreptul riscant să saluţi vreun demers izbutit al actualului premier. Degajarea cu care vorbeşte este descumpănitoare, după ce a patentat „asumarea răspunderii guvernului prin abţinerea de la vot a parlamentarilor puterii”. Nelăsaţi să se apropie de urnele de vot din cauza unor posibile surprize. Mai nou, Emil Boc doreşte asumarea răspunderii şi pe legea referitoare la uniformizarea salariilor cadrelor didactice şi, probabil, pe cea a codului social. Un asemenea regres al procedurilor democratice va fi greu de egalat de guvernările viitoare. De mai multă vreme, Emil Boc vorbeşte pentru sine, şi eventual pentru un grup restrâns de simpatizanţi. În absenţa argumetelor concrete, nimeni nu-l mai ia în seamă. „Dacă noi am fi condus ţara după sondaje, România se scufunda”. Sondajele, când sunt corecte, exprimă opţiunile populaţiei, pentru care se guvernează. Sau Emil Boc nu guvernează pentru popor. Asta nu mai trebuia să o spună. Românii s-au afundat deja în mâlul înşelător al resemnării. Individuale şi colective. Speranţele s-au ramolit, speriate şi ele de atâta scurtime existenţială. Cârtitorii s-au împuţinat, conştienţi că răzvrătirea nu îţi umple nici buzunarul, nici burta. Cei nevindecaţi au luat drumul străinătăţii, alegând astfel dezrădăcinarea, o altă formă a supunerii pasive. După ce şi-a bătut joc de toate categoriile sociale, umilind bieţii pensionari, de dascăli ce sa mai spunem, Emil Boc se întreabă cu aroganţă, ce motive ar exista, ca anul viitor, să fie votată actuala Opoziţie? Nu mai este vorba de cinism, nici de prostie, ci pur şi simplu de un derapaj incalificabil.

 

2 COMENTARII

Comments are closed.