Cezar Preda a demisionat din funcţiile de vicepreşedinte PDL şi de preşedinte al PDL Buzău

0
426
Cezar Preda

Deputatul PDL Cezar Preda a anunţat, ieri, că demisionează din funcţiile de vicepreşedinte al PDL la nivel naţional şi de preşedinte al PDL Buzău, spunând că a luat decizia după ce a fost criticat în partid – de către Emil Boc şi „anumiţi politicieni din Ardeal” – pentru afirmaţiile sale potrivit cărora „PDL a creat un monstru numit USL”. Deputatul a precizat că a luat decizia în urma reuniunilor PDL care au avut loc sâmbătă la Braşov. Potrivit lui Preda, la şedinţa Colegiului Director al PDL de la Braşov el a avut o „poziţie fermă” la care nu poate renunţa. „Eu mă pot lupta cu Victor Ponta, mă pot bate cu Elena Udrea, mă pot bate cu Traian Băsescu, dar nu pot să mă bat cu colegii mei din partid. Acesta este motivul pentru care am decis să fac acest pas. Voi rămâne membru al PDL, partid în care sunt de 15 ani, pentru că eu nu cunosc alt partid. Voi face parte din echipa de campanie a domnului Predoiu şi mă voi implica în tot ceea ce înseamnă viaţa politică a PDL din postura de simplu membru şi de deputat”, a declarat Cezar Preda. Acesta a recunoscut că nu a discutat cu liderul partidului, Vasile Blaga, despre decizia sa, întrucât acesta are „o problemă familială gravă, tatăl său fiind foarte bolnav”, dar a adăugat că „domnul Vasile Blaga e omul după care în ultimii doi ani şi jumătate am mers necondiţionat, ce va face, ce decizie va lua e problema domniei sale. Eu am zis să fac un bine partidului şi să nu trebuiască să mai justifice domnia sa ce cuvântări iau eu şi ce declaraţii fac eu”.