Peste 1.300 de doljeni au ajuns la Urgenţă în primele zile ale noului an / Sărbătorile i-au băgat în spital

0
334

De sărbători, doljenii au depăşit cele mai negre aşteptări ale medicilor în materie de excese alimentare şi bahice. Peste 1.300 de persoane au ajuns la Urgenţă în primele zile ale lui 2014. Numai în noaptea dintre ani şi în ajunul sărbătorii, aproape 250 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Majoritatea solicitărilor au venit din partea celor care au băut în exces şi au întrecut măsura cu mâncarea, dar din peisaj nu au lipsit nici pacienţii transportaţi la spital în urma unor agresiuni ce s-au petrecut tot pe fondul consumului de alcool.

Nici anul acesta petrecerea de Revelion nu a trecut fără incidente. Şi, ca de obicei, mulţi dintre petrecăreţi au ajuns de la masă direct pe patul de spital, în principal din cauza consumului exagerat de bucate tradiţionale şi alcool. Rezultatul a fost vizibil mai ales în Urgenţă. Începând din noaptea de Revelion şi până ieri, în camerele de gardă ale unităţilor sanitare a fost agitaţie mare, medicii având, în permanenţă, sub supraveghere „victime” ale zilelor de sărbătoare. În plus, aşa cum era de aşteptat, mai mulţi doljeni au avut nevoie de asistenţă medicală după ce au fost implicaţi în diverse altercaţii.

Pe parcursul a 24 de ore de gardă medicală – între 1şi 2 ianuarie – medicii au îngrijit nu mai puţin de 365 de persoane, 54 dintre acestea având nevoie de internare. Numai zece din acestea au reprezentat însă cazuri mai grave. De asemenea, în garda 2-3 ianuarie s-au înregistrat 353 de prezentări, cu 69 de pacienţi internaţi şi 11 cazuri mai grave. Cele mai multe cazuri au fost însă pe 3 şi 4 ianuarie, 420 de doljeni solicitând ajutorul medicilor şi 75 fiind internaţi în spital.

Mesele îmbelşugate au căzut greu petrecăreţilor

Cristina Geormăneanu

Ospăţul nu a fost tocmai uşor de digerat, mai ales pentru doljenii care sufereau deja de diverse afecţiuni. Cei mai gurmanzi s-au aşezat la masă încă din seara de Revelion şi nu s-au mai ridicat decât după intervenţia medicilor chemaţi de urgenţă să le dea primul ajutor. Nu au mai respectat în niciun fel indicaţiile medicilor şi au asezonat din plin mesele bogate cu alcool.

Potrivit medicilor, cei mai mulţi pacienţi, în noaptea dintre ani, au fost bolnavi cronic, care au uitat de recomandări şi s-au înfruptat din bucatele tradiţionale fără să mai ţină cont de consecinţe. Au ignorat regimul alimentar şi tratamentul prescris de medic şi au dat medicamentele şi restricţiile de orice fel pe meniul de sărbătoare. Iar bucatele de pe masă nu a fost tocmai uşor de digerat. Tentaţi de mesele îmbelşugate, foarte mulţi pacienţi s-au ales cu suferinţe digestive, dar şi cu suferinţe cardiovasculare, fiind nevoiţi să-şi petreacă sărbătorile pe patul de spital.

„Au fost pacienţi care s-au prezentat cu colici abdominale ca urmare a abuzului de bucate tradiţionale şi a faptului că au amestecat neinspirat alimentele. Un număr destul de mare de persoane a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalul Judeţean din Craiova din cauza abuzului de alcool, fie că a fost vorba de intoxicaţii etanolice, agresiuni fizice sau accidente”, a declarat Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.

Pacientă cu arsuri de gradul doi şi trei

În primele zilele ale noului an, medicii au întâmpinat probleme, aşa cum era de aşteptat, şi din cauza numărului mare de pacienţi care s-au prezentat la Urgenţă după ce au căzut victime ale unor agresiuni sau accidente. După estimările cadrelor medicale, majoritatea persoanelor care au trecut în aceste zile pragul UPU a Spitalului Judeţean pot fi încadrate în această categorie. Au fost pacienţi care prezentau urmele unor agresiuni fizice sau aduşi de ambulanţă în urma unor accidente rutiere. În plus, nu au lipsit nici incendiile. O pacientă în vârstă de 78 de ani a fost transportată la Spitalul Judeţean din Craiova cu arsuri de gradul doi şi trei pe 65 la sută din suprafaţa corpului. După ce a fost investigată şi stabilizată, femeia a fost transportată la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

Spre surprinderea medicilor, printre persoanele care necesitau intervenţie medicală imediată s-au strecurat şi pacienţi care au mizat pe faptul că în perioada sărbătorilor de iarnă spitalul este mai puţin aglomerat. Chiar dacă aveau probleme medicale de două-trei săptămâni, aceştia au ales să vină la doctor chiar de Anul Nou, perturbând încă şi mai mult activitatea în Urgenţă. „Aglomeraţia a fost provocată şi de faptul că pe lângă persoanele care aveau nevoie urgentă de asistenţă medicală erau şi pacienţi care au venit să-şi caute sănătatea la UPU exact în această perioadă, mizând pe faptul că sigur vor fi consultaţi. Alţii s-au gândit că este mai liber şi nu vor sta la coadă”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Craiova.

Unităţile sanitare îşi reiau programul normal de lucru

După câteva zile de vacanţă, în care au funcţionat doar serviciile de urgenţă ale unităţilor sanitare, Ambulanţa, SMURD-ul şi centrele de permanenţă din localităţile Amărăştii de Jos, Bechet, Brabova, Bulzeşti-Frăţila, Gherceşti, Ghidici, Goicea, Murgaşi, Pleniţa, Sadova şi Vârvoru de Jos, activitatea medicală reintră în program normal. De astăzi, farmaciile şi unităţile sanitare îşi reiau programul obişnuit de lucru astfel încât medicii acordă din nou consultaţii şi în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor. Cum sărbătorile de iarnă se încheie mâine, de Sfântul Ion, medicii recomandă populaţiei să respecte în continuare o serie de sfaturi pentru a evita excesele alimentare. În primul rând, doljenii trebuie să acorde mai multă atenţie consecinţelor provocate de abuzurile care se întâmplă tot timpul cu astfel de ocazii. Potrivit medicilor, persoanele vârstnice şi cele cu afecţiuni cronice nu trebuie să-şi întrerupă tratamentul şi să fie mult mai atente şi mai responsabile la ce, cum, şi mai ales cât mănâncă.