“Viitorul alimentaţiei şi agriculturii”

0
428

Reprezentanţa Comisiei Europene în România organizează joi, 7 decembrie a.c., începând cu ora 14.30, o masă rotundă pe tema recentei comunicări a Comisiei Europene “Viitorul alimentaţiei şi agriculturii”, urmată de o sesiune de discuţii.

Mihail Dumitru, director general-adjunct, Direcţia Generală Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DG AGRI) din cadrul Comisiei Europene, va prezenta comunicarea şi va participa la discuţii.

      Unul dintre obiectivele Programului de lucru pentru anul 2017 al Comisiei Europene vizează continuarea eforturilor şi a procesului de consultare pentru simplificarea şi modernizarea Politicii agricole comune (PAC). Prin acest demers se urmăreşte întărirea contribuţiei acesteia la îndeplinirea celor zece priorităţi ale Comisiei, precum şi a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD).

           În data de 29 noiembrie 2017, Comisia Europeană a adoptat comunicarea “Viitorul alimentaţiei şi agriculturii”, document strategic privind viitorul Politicii agricole comune (PAC) în perioada post-2020.

       În vederea pregătirii comunicării, a fost organizat un larg proces de consultare a tuturor actorilor interesaţi de PAC şi de viitorul acesteia, ce a generat un interes substanţial la nivelul statelor membre. În acest sens, Comisia a primit 322.912 de contribuţii online, fiind ulterior depuse 1.417 documente de poziţie.