Volei – Victorie mare a craiovencelor contra lui Dinamo

1
445

Rivalitatea dintre Craiova şi Dinamo se mai consumă doar la sporturile de sală. Dacă băieţii de la baschet au dezamăgit, pierzând pe teren pentru a câştiga la pariuri, voleibalistele au respectat orgoliile locale şi au produs supriza în etapa a 6-a a Diviziei A1 zdrobind formaţia din Ştefan cel Mare, liderul la zi al campionatului. Sâmbătă la prânz, în Sala Sporturilor din Bănie, în faţa unui public cunoscător care a prins şi marea echipă de volei a Craiovei din anii 80, fetele antrenate de Berthold Văsuică şi Puşa Dina au câştigat cu 3-0 în faţa dinamovistelor, pe seturi 25-23, 25-22, 25-14, adjudecându-şi maximum de puncte posibile. Primele două seturi au fost extrem de disputate, în cel de-al treilea alb-albastrele zburdând la fileu şi încheind entuziasmant un meci pe care l-au câştigat în primul rând datorită dorinţei. Revenirea spectaculoasă din setul al doilea, în care oaspetele au condus cu 20-15, a fost decisivă, pe fondul moralului ridicat al treilea set fiind practic o formalitate pentru craiovence. Acestea s-au evidenţiat în special la blocaj, în condiţiile în care şi „preluarea” a fost la un nivel ridicat. Oaspetele, cu antrenorul Serbiei, Zoran Terzici, pe bancă şi cu mai mulote internaţionale pe teren, au fost depăşite clar de ambiţioasa formaţie craioveană. Pentru SCM Craiova au evoluat: Rogojinaru, Maletici, Vasinca, Zanfir, Stojoanovici, Hambele, Purice şi Guimond. În urma acestui succes, SCM Craiova a urcat pe locul 5, cu 11 puncte, iar în etapa viitoare va evolua pe terenul noului lider, Ştiinţa Bacău. La masculin, SCM Craiova a cedat pe terenul campioanei Remat Zalău, scor 1-3, contând însă în fiecare set jucat: 23-25, 20-25, 25-23, 21-25.

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.