Depozite bancare constituite prin Internet Banking

0
425

Începând din această lună, Banca Românească le oferă clienţilor cu acces la aplicaţia de Internet Banking „e-bancamea” posibilitatea de a constitui depozite în lei şi în valută (euro şi dolari). Pentru depozitele astfel constituite se acordă un bonus de 0,25% peste dobânda standard, oferit la depozitele cu o maturitate de 1, 3, 6 şi 12 luni. Posibilitatea constituirii depozitelor la termen vine să completeze o gamă largă de servicii accesibile prin Internet Banking, printre care plata facturilor la utilităţi, schimburile valutare sau administrarea conturilor curente. „Oriunde s-ar afla, clienţii Băncii Româneşti au acces prin intermediul serviciului de Internet Banking la tot mai multe servicii bancare de calitate. Banca Românească doreşte să dezvolte în continuare noi module în cadrul aplicaţiei de Internet Banking care să vină în întâmpinarea nevoilor clienţilor”, a declarat Lakis Couninis, director executiv Unitate Retail în cadrul Băncii Româneşti. Prin intermediul aplicaţiei „e-bancamea” se pot achita obligaţiile lunare de plată ale persoanelor fizice în contul diferiţilor furnizori la costuri minime – cu doar 1 RON per operaţiune. De asemenea, serviciul de Internet Banking este oferit gratis, fără comision de administrare, iar pentru tranzacţiile prin Internet Banking clienţii beneficiază de 40% reducere din tarifele standard.