Cum am sfidat inclusiv modelul german!

0
341

De câteva săptămâni bune, imediat după alegerile parlamentare din Germania, la care pe primul loc s-au plasat social-democraţii, conduşi de moderatul Olaf Scholz, fost vicecancelar, ministru al Finanţelor, în cabinetul Angelei Merkel, se articulează, în deplină concentrare, programul de guvernare, alături de ecologişti şi liberali (FDP), aceştia din urmă mult mai aproape de creşti-democraţi (CDU-CSU), care l-au avut candidat, la funcţia de cancelar, pe Armin Laschet, preşedintele landului Renania de Nord-Westfalia. S-a vorbit destul despre deznodământul neaşteptat al acestor alegeri, la care creştin-democraţii au înregistrat o înfrângere istorică, pierzând 9 procente, în raport cu alegerile precedente, din 2017, în timp ce social-democraţii au câştigat mai mult de 5 procente, punând capăt unui declin înspăimântător. În mod logic, deşi diferenţa dintre SPD şi CDU-CSU a fost infimă, Olaf Scholz a purces la sistematizarea viitoarei coaliţii de guvernare. Nădejdile lui Armin Laschet în eşuarea negocierilor lui Olaf Scholz, cu liberalii şi verzii, s-au spulberat repede, deşi liderul social-democraţilor mai avea un as pe mânecă pe care scria Die Linke (stânga radicală), care nu dădea prea bine la imagine. Peste tot, în ţările membre UE, la care ne raportăm, partidul care iese pe primul loc în alegeri, este indubitabil îndreptăţit să încerce formule de coabitare cu aliaţii dispuşi să împărtăşească prin negocieri un comun program de guvernare. În cazul în care nu reuşeşte, partidul de pe locul doi este îndreptăţit să facă acelaşi lucru. Marea coaliţie CDU/CSU-SPD care s-a aflat la guvernare două mandate succesive n-a făcut unanimitate, n-a generat euforie în rândul germanilor, cel puţin cea încropită la începutul anului 2018, când s-a şi pus problema unui guvern minoritar sau organizarea de alegeri anticipate. Finalmente, preşedintele SPD, de la acea vreme, Martin Schulz, şi-a revizuit părerea, printr-o formulă de compromis. Însăşi autoritatea Angelei Merkel, în scădere la acea vreme, putea alimenta o reticenţă la reciclarea „marii coaliţii”. Şi lucrurile, bine cumpănite, din capul locului, prin negocieri responsabile au dat un guvern federal trainic. Ce s-a întâmplat la noi, după alegerile parlamentare de anul trecut ştim bine: preşedintele Klaus Iohannis refuzând să acorde mandatul de formare a guvernului unui candidat al PSD, îndreptăţit prin votul popular. Şi a ieşit ceea ce vedem. Posibila alianţă PNL-PSD, de care se vorbeşte, în prezent, a funcţionat fără cusur din 2007, până la alegerile din 2008, când Traian Băsescu, în virtutea unui mandat în plus, obţinut în diaspora de PDL, a sistematizat coaliţia dintre învingătorul moral (PSD), cu cel mai mare procent, şi învingătorul real (PDL), în temeiul numărului de mandate. A construit o dreaptă silită de geometria locală să o ia… la stânga. Buna coabitare PNL-PSD a fost reluată în 2012 prin construirea USL, o formaţiune deteriorată tot de Klaus Iohannis, care n-a dorit decât funcţia de vicepremier deţinută… de Gabriel Oprea în guvernul lui Victor Ponta. Ce e greu de înţeles în momentul de faţă: de ce trebuie neapărat ca liberalii să deţină funcţia de premier, într-o eventuală coaliţie cu social-democraţii? Au mai deţinut-o, şi actul de guvernare s-a concretizat în interminabile precipitaţii sulfurice. Rareş Bogdan, unul dintre vicepreşedinţii PNL, devenit şi unul din tenorii partidului, afirma, mai din topor ca la noi la ţară: „Mi-e greu să stau de vorbă cu cei de la PSD, că nu-i simpatizez foarte mult, dar majorităţile parlamentare sunt aritmetice”. Poate fii încredinţat că şi reciproca e valabilă. Apoi au obosit până şi ura, vlaga duşmăniei, patosul ostilităţilor. Rareş Bogdan pare un Ionel al lui madam Popescu –matur- care nu conteneşte să sufle în trâmbiţă şi să răstoarne cafeaua peste invitaţi. El ar vrea acum ca Marcel Ciolacu… să pupe poala popii, după ce i-a pus „dulceaţă în şoşoni”. Din nenoricire, criza noastră este transdisciplinară: sanitară, politică, economică, instituţională. Şi timpul nu mai are răbdare, ca să ne aducem aminte de marele prozator.