Emil Săndoi va fi adversar al Universităţii Craiova, pentru a doua oară în cariera sa de antrenor, după ce a mai reuşit o remiză, scor 1-1, pe când pregătea Concordia Chiajna, acum 4 ani, însă acel meci s-a jucat pe „Extensiv”. Ştiinţa întâlneşte echipa lui Săndoi, Chindia, vineri, de la ora 21.30, pe “Ion Oblemenco”.
„Am un respect mare pentru Sorin Cârţu şi mai sunt şi alte persoane în club pe care le apreciez. Nu pot să ascund, am jucat o viaţă la Craiova, am 14-15 campionate numai la prima echipă, voi rămâne toată viaţa trup şi suflet cu această echipă, pentru care m-am şi sacrificat în mai multe rânduri. Dar reprezint culorile Chindiei şi voi face tot ce depinde de mine să obţinem un rezultat cât mai bun. Sper ca surpriza noastră la Craiova vrem să fie jocul, să ne prezentăm mai bine decât la meciul cu FCSB. În situaţii ca asta, indiferent de rezultat, cu un ochi voi râde şi cu celălalt voi plânge. Craiova are un lot foarte bun, mă bucur de parcursul lor, au fost o echipă realistă, cu Clinceniul cred că a fost un accident. Nu ne luăm măsuri speciale, sunt mulţi jucători pe care ar trebui să-i anihilăm. Vom încerca să facem un meci bun, am mai avut evoluţii bune în acest campionat” a declarat Emil Săndoi, la Oltenia TV.