Reprezentanța Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, organizează în cadrul inițiativei “Europa, casa noastră”, o nouă ediție a competiției Euro Quiz, deschisă tuturor elevilor de clasa a VI-a de gimnaziu. Pentru promovarea competiției, au fost organizare în luna octombrie, 10 videoconferințe în școli din trei județe din România: Bistrița, Maramureș și Harghita.
Competiția Euro Quiz este o activitate distractivă și stimulantă, care se adresează elevilor din școlile gimnaziale din întreaga țară, prin intermediul căreia Reprezentanța Comisiei Europene în România se apropie de tinerele generații și de familiile acestora. Scopul acesteia este de a îmbunătăți și de a consolida în rândul elevilor cunoștințele despre Uniunea Europeană dar si de a dezvolta lucrul în echipă.
Elevii de clasa a VI-a de gimnaziu trebuie să formeze o echipă compusă din patru membri, care pot proveni din diferite clase ale aceleiași școli. Echipa trebuie să aibă un profesor îndrumător de la aceeași școală, care va fi responsabil de înscrierea echipei în competiție și de comunicarea aferentă.
Înscrierea în Competiția Euro Quiz 2020 se va face pe site-ul www.euroquiz.ro până la data de 10 noiembrie 2020, ora 17:00, iar concursul online se va desfășura în data de 13 noiembrie 2020, începând cu ora 10:30. În cadrul acestei etape, vor fi desemnate câștigătoare primele două echipe cu cel mai mare punctaj, iar acestea vor participa, la finalul lunii noiembrie la finala concursului.
Campania “Europa, casa noastră” continuă în această toamnă și prin competiția Lider European, adresată elevilor de liceu.