Primăria Craiova continuă asfaltările pe încă trei străzi

0
566

Municipalitatea a extins asfaltările de toamnă pe alte trei străzi din Craiova. Autoritățile își propun, după cum au declarat, să pot să modernizeze în această lună cât mai multe artere din lista de 87 de străzi prinse în cel de-al doilea contract-cadru al primăriei.

Marea asfaltare a fost demarată, după cum se știe, la mijlocul lunii octombrie, când, după clarificarea problemelor legate de licitația de execuție, autoritățile au putut, în sfârșit, să încheie contractele de lucrări cu cele trei firme de construcții câștigătoare. Atunci, șantierul a fost pornit concomitent pe trei străzi, toate aflate în zone diferite ale orașului: strada „Ogorului”, strada „Rășinari” și strada „Fermierului”.

Strada Fermierului, inclusă pe listă

Dintre acestea, cea mai avansată dintre lucrări este cea de pe strada Ogorului, acolo unde sunt realizate deja ambele trotuare. Pe strada „Rășinari”, încă de săptămâna trecută fuseseră aduse utilajele și începuse frezarea stratului de pământ de la suprafață. Cea de-a treia stradă – „Fermierului”, din cartierul Brestei – a fost și ea luată în calcul de autorități întrucât acolo nu există rețea de canalizare, iar strada se inundă când cad ploile. Situația fiind una veche, autoritățile au promis, încă de la început de an, când au fost anunțate investițiile în străzi, că această arteră se va afla, cu siguranță, pe listă.

Încă trei străzi au intrat în lucru

Din lista celor 87 de străzi pe care și-au propus să le modernizeze pe acest contract, șantierele au fost pornite, săptămâna trecută, pe încă trei străzi. Potrivit primarului Mihail Genoiu, este vorba de străzile „Porumbului”, „Vrancei” și „Măcinului”, acolo unde firmele de construcții au primit verde pentru instalarea șantierelor. Autoritățile spun că aceste străzi, care vor fi asfaltate integral, de la un capăt la altul, ar trebui să fie gata în termen de patru luni, care încep să se scurgă de la primirea ordinului de începere a lucrărilor.

Autoritățile vin și cu a treia serie

Reprezentanții Primăriei Craiova își propun însă să demareze lucrările de asfaltare pe cât mai multe străzi, astfel încât, în primăvară, să existe un front de lucru mai mare. Cea de-a treia serie cuprinde, potrivit autorităților, alte două străzi, și anume stăzile „Marinei” și „Corcova”. „Până la sfârșitul anului, vom mai deschide și alte șantiere”, a menționat edilul-șef al Craiovei, pe pagina sa de facebook. Craiovenii au cerut însă, insistent, detalii legate de finalizarea lucrărilor pe strada „Fermierului”, care pune mari probleme din cauza lipsei infrastructurii.

Un contract de 20 milioane de euro

Întregul contract de asfaltare se ridică la suma de 20 milioane de euro, banii care vin de la bugetul local, dar care vor fi cheltuiți pe parcursul a patru ani. Pentru acest an, municipalitatea a alocat 10 milioane de lei pentru lucrările de asfaltare. Autoritățile au explicat, cu altă ocazie, că suma disponibilizată în acest scop nu a fost una foarte mare, luându-se în considerare faptul că nu se va putea lucra, totuși, pe foarte multe străzi până la sfârșit de an. Oricum, așa cum au fost licitate, firmele vor lucra fiecare pe lotul său. Reamintim că noul contract-cadru de asfaltare nu a mai fost licitat în bloc, ci pe trei loturi de străzi, fiecare dintre acestea find câștigate de către o firmă. Cele patru străzi fac parte din loturile I și II, câștigate de SC Erpia și SC Erbașu.