Pentru a veni în sprijinul comunităţii locale şi a viitoarei generaţii de specialişti auto, Ford România a anunţat că 10 burse pentru studenţi vor fi acordate pentru 4 facultăți din cadrul Universităţii din Craiova. Acestea sunt Facultatea de Administrare a Afacerilor, Facultatea de Mecanică, Facultatea de Electrotehnică şi Facultatea de Automatică. Valoarea totală a burselor se ridică la 10.000 EUR, la care se adaugă şi 10 motoare EcoBoost de 1 litru pe care compania le donează Facultăţii de Mecanică şi Centrului de Cercetare INCESA. Ford s-a angajat începând cu anul trecut să investească peste 500.000 USD în proiecte adresate comunității locale ce urmează a fi implementate în Craiova în următorii ani, ca parte a eforturilor globale ale companiei în promovarea filantropiei și voluntariatului.
“Ford are un parteneriat foarte solid cu Universitatea din Craiova și vom continuă să sprijinim sistemul educațional local cât de mult putem. Împreună putem contribui la viitorul industriei auto, încurajând tinerele generații să lucreze în acest domeniu prin diverse instrumente pe care le avem la dispoziție. Cred cu tărie că împreună putem pregăti viitorii specialiști de care România să fie mândră”, a declarat Rob Ardley, Director de Resurse Umane, Ford România.
„Luna globală a grijii față de comunitate”
Pe de altă parte, Ford România continuă acțiunile inițiate în 2014 și cu sprijinul Ford Fund&Community Services, latura filantropică a companiei, 30 de voluntari ai companiei au reușit să identifice și să implementeze cu succes proiecte sociale în cadrul programului prin care luna septembrie a fost desemnată drept „Luna globală a grijii față de comunitate”. Astfel, echipa Ford de la Craiova a deschis un cabinet mobil la Electroputere Mall, unde în fiecare week-end al lunii septembrie, medici ai Secției de Cardiologie din cadrul Spitalului Judeţean împreună cu echipa medicală a fabricii Ford, coordonați de Dr. Ancuţa Scurtu, au realizat screening cardiovascular gratuite pentru 928 de persoane. “Scopul programului de screening a fost în principal acela de a depista precoce factorii de risc cardiovasculari precum și bolile cardiovasculare, toate acestea contribuind la prevenirea complicațiilor. Totodată, am încercat să educăm pacienții și să promovăm în rândul acestora un stil de viață sănătos. Cu ajutorul echipei de cardiologie a Spitalului Judeţean,am putut prescrie scheme de tratament și s-au eliberat reţete medicale pentru pacienții identificați cu probleme cardiovasculare. Cazurile grave, inclusiv 2 pacienţi depistaţi cu infarct miocardic recent, au fost trimise urgent la Spitalul Județean pentru investigații mai complexe”, a declarat dr. Ancuţa Scurtu, manager-ul medical al Ford România. Toate datele colectate prin această acțiune au fost transmise Spitalului Județean, care în acest moment le analizează, echipa de aici urmând să monitorizeze pacienții.
S-a renovat Secţia de Oncologie Pediatrică
Un alt program orientat către pacienți a fost implementat de echipa IT a Ford România la Secția de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică din cadrul Spitalului Județean, echipa fiind condusă de Constantin Cîrciumaru, Manager IT Ford România. “Anul trecut am implementat un proiect de renovare parțială a Secției de Oncologie Pediatrică, și am decis să dăm o mâna de ajutor și anul acesta. Cu sprijinul Asociației Oncohope, echipa noastră a renovat 5 saloane ale secției de Chirurgieși Ortopedie Pediatrică, unde am instalat paturi, scaune, mese, jaluzele și sisteme de iluminat pentru a îmbunătăți condițiile din spital. Cred cu tărie că dacă fiecare dintre noi, ca și cetățeni ai acestei comunități, am contribui cât de puțin, lucrurile s-ar putea schimba în mod semnificativ pentru toți pacienții spitalelor din Craiova”, a declarat Constantin Cîrciumaru.
„Bill Ford Better World Challenge”
Pentru a consolida poziţia sa de „leadership” în ceea ce privește serviciile adresate comunității, la începutul lunii septembrie, Ford Motor Company a anunţat programul global denumit „Bill Ford Better World Challenge”, un program de grant-uri care va acorda aproape 500.000 USD pentru proiecte sociale identificate de angajații companiei. Programul, cofinanțat de companie și Bill Ford, va colabora cu Ford Volunteer Corps – rețeaua internațională Ford de 30.000 de voluntari care anul acesta își sărbătorește cea de-a 10 aniversare. Acest program își propune să dea voluntarilor oportunitatea de a colabora cu grupurile locale în care Ford deține operațiuni în vederea acordării de finanțare pentru proiecte de servicii comunitare din cadrul noului program de grant-uri. Proiectele se vor concentra pe trei categorii care creează soluţii sustenabile pentru nevoile de baza ale comunității – mobilitate; alimentaţie şi locuinţe şi probleme legate de apă, inclusiv acces, salubritate şi igienă.