ANSVSA NU interzice şi NU limitează creşterea porcilor în gospodării

0
437

Ca urmare a informațiilor eronate apărute în presă, având ca scop denaturarea situației reale, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor vine cu precizări suplimentare în ceea ce priveşte creşterea suinelor în gospodăriile populaţiei din România, printr-un comunicat de presă.
“Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) NU interzice și NU limitează creșterea porcinelor în gospodăriile populației din România.
În urma consultărilor cu crescătorii, asociațiile de fermieri și asociațiile procesatorilor de carne a rezultat un proiect de ordin comun (ANSVSA și MADR) în care s-au stabilit anumite reguli generale de biosecuritate. În propria gospodărie, fiecare crescător poate crește câte porcine dorește și să facă sau nu reproducție. ANSVSA intenționează numai să stabilească măsurile de biosecuritate pentru fiecare tip de exploatație, nicidecum să interzică creșterea sau reproducția în gospodăriile populației. Astfel, cei care doresc să facă reproducție și să vândă suine, inclusiv ca persoană fizică, vor trebui să respecte câteva măsuri suplimentare de biosecuritate, față de ceilalți crescători, pe întreaga durată a evoluției pestei porcine africane în România. Responsabilizarea deținătorilor de porcine din gospodăriile populației și verificarea respectării obligațiilor acestora privind sănătatea, bunăstarea, regulile minime de biosecuritate și mișcare a animalelor au un rol deosebit de important în vederea prevenirii evoluției pestei porcine africane. Atâta timp cât pesta porcină africană evoluează pe teritoriul României, ANSVSA, instituția responsabilă pentru sănătatea și bunăstarea animalelor are rolul de prevenție și combatere a acestui virus prin aplicarea de măsuri specifice. Chiar în condițiile în care scăderea numărului de focare este semnificativă, de la 1.220 de focare active în septembrie 2019 la 236 în prezent, măsurile trebuie menținute și intensificate pentru că pericolul este permanent prezent. Ca dovadă în acest sens stă panta ascendentă pe care se află numărul de focare, odată cu încălzirea vremii. În ultima săptămână au fost înregistrate 70 de focare noi în 16 județe. ANSVSA rămâne alături atât de crescătorii din fermele comerciale, cât și de cei din gospodărille populației în prevenirea și combaterea virusului PPA. Este esențial ca acesta să nu provoace pagube economice de o asemenea anvergură astfel încât să facă imposibil pentru statul român să asigure fondurile necesare pentru despăgubiri. În perioada în care virusul evoluează în jurul fermelor, activitatea acestora este blocată și sunt șanse foarte mari ca boala să afecteze animalele din aceste unități, ceea ce ar duce la o creștere exponențială a pagubelor pe întreg lanțul de producție. Din 2017 până în prezent, despăgubirile plătite propietarilor de animale afectate din România se ridică la peste 200 de milioane de euro. Subliniem că responsabilitatea prevenirii și combaterii PPA revine tuturor instituțiilor din România, cu responsabilități în domeniu (ANSVSA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Autoritățile Publice Locale și nu în ultimul rând crescătorii de porcine), întrucât boala nu poate fi gestionată exclusiv de serviciile sanitare veterinare”, se precizează în comunicatul ANSVSA.