Caniculă şi disconfort termic în sud şi sud-estul ţării, în acest weekend

0
273

Canicula-aaMeteorologii ne informează că urmează alte trei zile de caniculă şi disconfort termic în sudul şi în sud-estul ţării, cu temperaturi ce vor ajunge la amiază 35-36 de grade Celsius şi izolat 37 de grade, în Lunca Dunării. Potrivit ANM, de vineri până duminică, vremea va deveni caniculară în sudul şi sud-estul ţării.

În cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei şi Dobrogei şi în sudul Moldovei, în orele amiezilor, se vor înregistra local temperaturi maxime de 35-36 de grade, izolat 37 de grade în Lunca Dunării.

Disconfortul termic va fi accentuat îndeosebi în zonele de câmpie (cu precădere în Câmpia Română), iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi, posibil, va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.