Primarul oraşului Rio îi îndeamnă pe localnici să rămână acasă pentru a nu paraliza traficul rutier la deschiderea JO

0
322

Eduardo-Paes1Primarul din Rio de Janeiro, Eduardo Paes, a făcut un apel către locuitorii oraşului să rămână pe cât posibil acasă vineri, în ziua deschiderii oficiale a Jocurilor Olimpice, pentru a nu paraliza traficul şi a nu se forma ambuteiaje.

”Toţi sportivii şi jurnaliştii se vor îndrepta către stadionul Maracana. Îi rog pe locuitori ca pe cât posibil să rămână la domiciliile lor sau în apropierea acestora pentru evitarea aglomeraţiei. Vor fi zile foarte importante pentru oraşul nostru”, a spus Paes, într-o conferinţă de presă.

El a menţionat că după Jocurile Olimpice, Parcul Olimpic, care ocupă 1,18 milioane metri pătraţi, ca şi complexul sportiv Deodoro vor fi gestionate de firme private, de armată şi de confederaţii sportive printr-un acord cu Ministerul Sporturilor.

Ceremonia de deschidere este programată să înceapă vineri, la ora locală 20,00 (sâmbătă, 02,00, în România), şi va dura aproximativ patru ore.