Geneza unei tragedii…

Cunoaştem destule detalii consternante, amuţitoare, descumpănitoare, despre ceea ce s-a întâmplat marţea trecută, 27 iunie a.c., în Grădina Botanică, din Craiova, unde tânăra Meliss Lungu, 14 ani, absolventă a cursului gimnazial de la Colegiul Naţional Pedagogic a fost înjunghiată mortal, prin lovituri repetate de cuţit, iar companionul acesteia, Emanuel Bădică, absolvent al Colegiului „Carol I”, de asemenea înjunghiat, cu bestialitate, internat în stare gravă la Spitalul de Urgenţă din Craiova. Salvat miraculos. Autorul abominabilei fapte? Marius Alexandru Fojică, în vârstă de 17 ani, elev la Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova. Niciodată în istoria de peste 70 de ani a Grădinii Botanice din Craiova, recuperată şi devenită oază de verdeaţă bine întreţinută, monitorizată, nu se mai întâmplase un asemenea eveniment tragic. Cum a fost posibil ca un elev al unui prestigios Colegiu Militar Naţional, cu regim special de pregătire, riguroasă selecţie, prefaţată de testare psihologică, să derapeze psihic într-o asemenea măsură, rămâne o întrebare fără răspuns. De ce fără răspuns? Fiindcă Marius Alexandru Fojică, fiul unui poliţist din Calopăr, a avut de mic dificultăţi de adaptare socială, fiind mutat de la şcoala gimnazială din Calopăr, la o şcoală gimnazială din Segarcea şi apoi la una similară din Ţuglui, unde într-o clasă cu 17 elevi era… al 17-lea. Inadaptabil. La 25 decembrie 2019, în ziua de Crăciun, un agent şef de poliţie din cadrul Secţiei 13 Poliţie Rurală Segarcea, împreună cu 2 jandarmi din cadrul unităţii Segarcea, au găsit şi salvat, de la pericolul iminent al unei hipotermii, un minor dispărut de ore bune de acasă. Cine era minorul? Chiar făptaşul crimei din Grădina Botanică. Respins de colegii de aceeaşi vârstă, marginalizat, incapabil de adaptare, neajutat să doboare acest prag al unei alte reactivităţi, devine un frustrat. Care paradoxal nu atrage atenţia în măsura cuvenită, nici la Colegiul Militar Naţional „Tudor Vladimirescu”, care pregăteşte viitoare cadre militare, apte să se integreze la nevoie în unităţi de luptă. Dacă o cunoştea personal sau doar o urmărea, cu obsesie, pe tânăra Meliss Mihaela Lungu, victima sa, rămâne să stabilească procurorul de caz. Nu puţini, dintre cei cu care am discutat, tineri şi vârstinici, opinează că se ştiau. Marius Alexandru Fojică vine pregătit (rucsac în care avea macetă şi mănuşi) de nenorocirea săvârşită în Grădina Botanică, având bănuiala, intuiţia, că acolo s-ar putea afla, cea pe care o căuta cu obstinaţie. Şi săvârşeşte ceea ce de acum se ştie. Lipsit de empatie, făptaşul nu se putea cunoaşte pe sine, rupt de ceilalţi, analizându-se şi introspectându-se, fiindcă singura cunoaştere adevărată este cunoaşterea dinamică, rezultată din relaţiile de socializare. Acceptă singurătatea. Suportă, dar nu înţelege vidul interior. Întrerupând orice contact cu lumea lui tânără, izgonit cu brutalitate din viaţa socială, totul devine o operaţie în vid, o cunoaştere artificială, sintetică, de laborator. Noi nu existăm decât în relaţiile noastre cu ceilalţi semeni, fiindcă viaţa este o relaţie şi nimic mai mult. Restul e vanitate. Marius Alexandru Fojică s-a văzut abandonat. Lipsit de căldura familiei, ajuns într-un mediu cazon, unde se vede de asemenea marginalizat, nu are resursa lăuntrică necesară, de a evita alunecarea într-un coşmar, fără a realiza prăbuşirea. S-a refugiat în ură faţă de tinerii pe care i-a înjunghiat dar se putea refugia şi în sinucidere. Ura e teritotiul celor întunecaţi şi acriţi. Şi nu se poate stinge decât prin forme potrivite de manifestare. Cazul din Grădina Botanică n-are nicio legătură cu ordinea publică şi alte baliverne, pe care le-am văzut trâmbiţate, chiar şi de aşa-zişi politicieni locali. Cea mai concretă dovadă este faptul că în mai puţin de 20 de minute făptaşul a fost imobilizat. Şi nu mai discutăm despre asta. Geneza tragediei este însă mult mai complexă şi tuşează grav pe toţi cei care i-ar fi putut întinde o mână de ajutor –profesori, medici, colegi de clasă- dar n-au făcut-o, augmentând impasul care l-a aruncat în această incapacitate de a înţelege lucrurile. Vocaţia de dascăl presupune multe, între care şi dragostea faţă de tinerii pe care îi instruieşti. Privindu-i cu răceală, fără empatie, chiar cu indiferenţă, participi inconştient la astfel de impasuri, nu rareori fireşti la o asemenea vârstă, care moralmente te acuză. Nimeni nu i-a întins o mână de ajutor, când încă mai era posibil, lui Marius Alexandru Fojică. Şi pentru această culpă nu există exonerare.