O adolescentă din Filiaşi, soră geamănă cu perfecţiunea!

0
1192

filiasiO Şcoală Gimnazială, una ca oricare alta din judeţ, a ieşit în evidenţă cu ceva. Nu este vorba de procentajul de note peste 5,00 la Evaluarea Naţională (81% per total, 88% la Română, 76% la Matematică, toate peste mediile atât la nivel judeţean, cât şi la cel naţional) ci despre… perfecţiune. O elevă de aici a obţinut „decarul” total şi la Evaluarea Naţională, şi la notarea în întregul ciclu gimnazial. Numele ei este Elena Iulia Turcoman.

 Povestea acestei fete,  Elena Iulia Turcoman, începe la vârsta preşcolară. „Era la grădiniţă şi ne-a uimit pe toţi când a obţinut un loc III la un concurs judeţean. Ne-am dat seama de potenţialul ei şi am lăsat-o să înveţe şi să facă ceea ce-i place. Noi suntem o familie cât se poate de normală şi nu încercăm să le obligăm pe cele două fete ale noastre (cea mare, Alvina Florentina, elevă a Colegiului Naţional „Carol I”, care se pregăteşte să dea Bacalaureatul anul viitor având, de asemenea performanţe, fiind fostă participantă la Olimpiada Naţională de Desen – n.r.) să facă ceva ce nu le place. La noi în casă nu există „cocoş” sau „găină”, aşa cum se mai spune în popor. De aceea, fiecare fată a preluat câte unul din prenumele noastre. Noi le-am îndrumat şi susţinut oricând a fost nevoie”, a spus Elena Luminiţa Turcoman, mama Iuliei.filiasi (3)

Aprecieri de din toate părţile

De la grădiniţă, fata a mers în învăţământul primar, iar rezultatele nu au întârziat să apară. „Cred că era în clasa a IV-a când a participat la faza judeţeană a Olimpiadei de Educaţie Civică. Avusese un accident şi a venit cu piciorul în ghips ca să susţină examenul, unde a obţinut şi o menţiune. De atunci i se vedea potenţialul. Participările la diverse concursuri au mers apoi pe bandă rulantă. Noi, în fiecare an, acordăm o distincţie de merit celui mai bun elev care finalizează clasa a VIII-a. Nu tot timpul mergem pe note, ci şi pe celelalte activităţi ale elevului, de-a lungul întregului ciclu. În urmă cu foarte puţin timp, am avut o intuiţie, acordându-i diploma respectivă Iuliei, şi nu ne-am înşelat. Am mai avut, de-a lungul anilor, elevi de excepţie, dar Iulia a fost peste toţi. Este o fată extraordinar de ordonată, creativă şi care poate avea rezultate extraordinare în viitor. Este foarte exigentă cu ea însăşi. A scris două luni cu stiloul, pentru ca la examene să aibă un scris cât se poate de citeţ şi corect, inclusiv din punct de vedere stilistic”, a precizat prof. Alin Mondescu, director al Şcolii Gimnaziale din Filiaşi. La rândul ei, prof. Ana Surducan, dirigentele Iuliei în cei patru ani de gimnaziu, a caracterizat-o cât se poate de simplu: „Inteligentă, meticuloasă, creativă, o elevă cum găseşti foarte rar. Ea nu a cunoscut nota 9,00 în toţi aceşti ani”.filiasi (2)

La 14 ani, peste 30 de distincţii obţinute

Când o vezi, nu ţi-ai putea închipui că o fată frumoasă, minionă, cu zâmbetul tot timpul pe buze, fără complexe în purtarea unui dialog, a obţinut, până acum, 34 de diplome la tot felul de concursuri şi olimpiade, de la Matematică, Fizică, până la Chimie, la cea din urmă disciplină fiind la un pas să fie selecţionată în lotul naţional. Pentru ea, Evaluarea Naţională nu a constituit cine ştie ce piedică.

Este dezinhibată în faţa reporterilor şi vorbeşte cu o degajare pe care alţii, maturi fiind, nu o au: «Au fost subiecte de nivel mediu, dar trebuia să fii atent. Am avut ceva emoţii, care s-au dovedit, din fericire, constructive. Nu am avut un timp special alocat pentru învăţare, ci am luat totul pas cu pas, zi de zi, în fiecare an. Aş dori să merg la Colegiul Naţional „Carol I”, la secţia de informatică, bilingvă română-engleză, acolo unde este şi sora mea. Pe viitor, încă nu m-am hotărât ce voi face, fiindcă îmi plac şi medicina şi matematica (la cea din urmă, unde excelează, la fel ca la toate ştiinţele exacte, are pe cine urma, tatăl fiind inginer, iar mama, profesoară de matematică, de aici venind şi rigurozitatea în pregătire – n.r.)».filiasi (4)

„Numai o minte limpede îţi poate aduce rezultate”

Când o auzi, ai crede că această fată n-are momente de relaxare şi stă toată ziua la calculator sau cu ochii în cine ştie ce cărţi. Nimic mai fals. „Sunt ca oricare tânăr de vârsta mea, cel puţin aşa cred. Îmi place să mă plimb şi să găsesc o cale de relaxare, deoarece numai o minte limpede îţi poate aduce rezultate. Am luat tot timpul deciziile pe care le-am considerat cele mai bune, iar aici am avut şi sprijinul familiei”, a mai spus Iulia.

Aproape de ea, sora sa, Alvina, a completat-o: „Am încercat să o atrag spre pictură, dar mi-am dat seama că nu are apetenţă, dar are şi un talent formidabil la dans, acolo unde mă depăşeşte. Este o fată şi o soră cum rar găseşti”. Cele două adolescente vor avea parte şi de un beneficiu, conform meritelor: un sejur pe litoral.