Senatorul Mario Ovidiu Oprea și deputatul de Dolj, Nicolae Giugea au susținut astăzi, la sediul partidului, o conferință de presă, în cadrul căreia candiatul PNL la Primăria Craiovei, prof.univ.dr Nicolae Giugea a primit toată susținerea organizației municipale pentru alegerile locale. Deputatul Giugea s-a arătat nemulțumit față de administrația PSD a Primăriei Craiova, încercând să demonstreze incapacitatea de a gestiona problemele orașului. ”Primarul Mihail Genoiu se plânge că nu mai are bani la buget, dar în vara lui 2019, când prin trecerea plăţii unor contribuţii şi servicii sociale de la Guvern la administraţiile publice locale s-au creat mari dezechilibre în bugetele primăriilor, domnul Genoiu a tăcut. Acum se plânge că nu are bani, dar nu a venit cu nicio măsură concretă pentru a relansa investițiile din Craiova.” a afirmat Nicolae Giugea. Acesta a spus că are un plan concret pentru relansarea economiei Craiovei. ”Săptămâna viitoare voi avea întâlniri cu reprezentanții AHK – Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană, în vederea organizării unui summit româno-german la Craiova. Acesta ar urma să aducă împreună membri ai mediului de afaceri din Oltenia și din Germania pentru a identifica oportunitățile investiționale, în special în domeniul industriei.” a subliniat deputatul doljean. În aceeași conferință de presă, Nicolae Giugea a precizat că Stadionul Ion Oblemenco trebuie deschis pentru ambele echipe ale Craiovei care activează în momentul de față în primele două eșaloane.
Acasă Ultima oră Deputatul Nicolae Giugea, plan concret de relansare economică pentru municipiul Craiova