Despre libertatea presei…

0
178

N-am idee dacă au mai fost şi alţi confraţi, care au avut referiri punctuale la simbolistica Zilei Mondiale a Libertăţii Presei (3 mai), în schimb marţi seara la emisiunea Marius Tucă Show, invitat fiind Cornel Nistorescu, şeful „Cotidianului”, discuţia a avut substanţă, gravitate, cadenţă şi… farmec. Faţă în faţă doi ziarişti, cu notorietate, deloc predispuşi la concesii reciproce, cu ferme convingeri democratice, mi-au reamintit, prin prestaţia lor elevată, de un film de referinţă („Doi oameni în oraş” – 1973), cu Alain Delon şi Jean Gabin, ambii imperiali. N-am să reiau in-extenso discuţia lor, dar pot depune mărturie că a fost de înaltă ţinută. Cum paleta discuţiei era una largă, atenţia a fost reţinută de câteva observaţii pertinente la care nu se poate decât subscrie: una dintre ele, măsura în care agenda populaţiei este reflectată în presă, iar alta ofensiva fake news-urilor ca ameninţare la libertatea presei. Din păcate „Ziua Presei”, într-o perioadă în care domină părerismul şi bârfa, proliferează rumoarea, flecăreala este omniprezentă, a trecut, bifată de circumstanţă fiind doar ca eveniment. E şi jenant să vorbeşti despre ceva care nu prea mai există. Şi totuşi ziua menţionată a fost un prilej de a saluta cu deferenţă ceea ce fac jurnaliştii, echipele de filmare, reporterii, fotoreporterii, bloggerii curajoşi, care îşi pun viaţa în pericol pe teatrele de operaţiuni militare din Ucraina, pentru a informa de la faţa locului, cu pulsul evenimentelor. Salutară în context o afirmaţie de bonton a premierului Nicolae Ciucă: „Nu există democraţie fără libertatea presei. Dreptul jurnaliştilor de a-şi face meseria trebuie să rămână intangibil. Împreună cu întreaga echipă guvernamentală susţin total libertatea presei, dreptul la opinie şi la informarea corectă a cetăţeanului, poziţie pe care am exprimat-o de fiecare dată prompt şi tranşant”. Ca un amendament la afirmaţia premierului este însă ultimul clasament al „Reporters sans Frontieres”, care arată că primele trei locuri sunt deţinute de Norvegia (pentru al 6-lea an consecutiv), Danemarca, Suedia, urmate de Estonia, Finlanda, Irlanda, Portugalia, iar ultimele de Iran, Erithreea, Coreea de Nord. România se află pe locul 56, din 180 de ţări evaluate, în scădere cu 8 poziţii faţă de anul trecut, ceea ce înseamnă o reaşezare în categoria ţărilor „cu o situaţie problematică”. Ne putem consola că suntem mai bine plasaţi decât Polonia (66), Ungaria (85), Grecia (118), Albania (103). Surprinzător, presa românească este devansată de cea din Republica Moldova (locul 40). Metoda realizării clasamentului se bazează pe 5 indicatori (context politic, context economic, cadru legislativ, context socio-cultural şi securitate) şi demonstrează o fotografie la nivel mondial a gradului de libertate a presei. Nu mai fac o revenire la dialogul incitant, Marius Tucă – Cornel Nistorescu, despre starea presei din România: spun doar atât, argumentele lor susţineau îndreptăţit locul pe care îl ocupă România în clasamentul anual al ONG-ului „Reporteri fără frontiere”. Şi revigorarea actualei stări de lucruri trebuie să constituie unul din „dosarele” cu soluţionare cât mai grabnică, al actualului executiv. Mai ales că premierul ne-a asigurat că ştie ce înseamnă presa în democraţie.