Palatul Buckingham a anunţat ieri că Ducele de Edinburgh se retrage din viaţa publică şi că nu va mai juca un rol activ în angajamentele legate de Coroană începând din toamna acestui an. Reprezentanţii Palatului au declarat că decizia Prinţului Philip a fost luată cu sprijinul Reginei Elisabeta a II-a. Potrivit unui comunicat remis de Palat: “Prinţul Philip va participa la angajamentele programate anterior, atât individual, cât şi însoţind-o pe Regină”. “Ulterior, Ducele nu va mai accepta invitaţii pentru vizite şi întâlniri oficiale, deşi acesta poate alege să participe la anumite evenimente publice din când în când. Ducele de Edinburgh este Patronul şi Preşedintele a peste 780 de organizaţii, cu care va fi asociat în continuare, deşi nu va juca un rol activ prin participarea la evenimente. Majestatea sa Regina va continua să participe la un program complet de evenimente cu sprijinul membrilor Familiei Regale”, se mai arată în acelaşi document. Prinţul Philip, Duce de Edinburgh, în vârstă de 95 de ani, este soţul reginei Elisabeta a II-a. La naştere a fost prinţ al Greciei şi al Danemarcei însă a renunţat la acest titlu la scurt timp după căsătorie şi l-a adoptat pe cel al bunicilor materni devenind cunoscut ca Locotenentul Philip Mountbatten. A doua zi după căsătorie a fost numit Duce de Edinburgh, Conte de Merioneth şi Baron Greenwich. Regina Elisabeta l-a numit Prinţ al Regatului Unit în 1957. În 2011, soţia sa, regina Elisabeta, i-a acordat titlul de lord-mare amiral cu ocazia împlinirii a 90 de ani. Pe de altă parte, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în vârstă de 91 de ani, va continua să-şi îndeplinească întregul program public. Prinţul Philip şi regina Elisabeta a II-a au patru copii (Charles – Prinţ de Wales, Anne – Prinţesă Regală, Andrew – Duce de York, Edward – Conte de Wessex) şi vor sărbători 70 de ani de căsnicie în luna noiembrie.
Acasă Actualitate Actualitate externă Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a, şi-a anunţat retragerea din viaţa...