Legea care îi interzice lui Dragnea să facă parte din Guvern, constituţională

0
305

CCR a respins ca “inadmisibilă” cererea Avocatului Poporului

liviu-dragnea-1Legea care îi interzice lui Dragnea să facă parte din Guvern este constituţională. CCR a respins, ieri, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului la Legea 90/2001 care îi interzice liderului PSD Liviu Dragnea să facă parte din Guvern din cauza condamnării definitive cu suspendare, după ce a amânat de patru ori o decizie, potrivit unor surse.

Dragnea: „Nu este pentru mine. Nu îmi schimbă acţiunea politică”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, ieri, înainte de pronunţarea CCR privind Legea 90, că decizia Curţii nu îi schimbă cu nimic acţiunea politică, afirmând că îl susţine în continuare pe premierul Sorin Grindeanu. „Nu îmi schimbă (decizia CCR-n.r.) cu nimic nici atitudinea, nici cursul vieţii, nici acţiunea politică, avem un prim-ministru pe care eu îl susţin şi un Guvern pe care eu îl susţin. Nu este o decizie pentru mine”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, înainte de pronunţarea CCR, la solicitarea jurnaliştilor.

CCR a dezbătut, ieri, pentru a cincea oară în decurs de două luni, timp în care amânat de patru ori o decizie, Legea 90/2001 care îi interzice liderului PSD Liviu Dragnea să facă parte din Guvern din cauza condamnării definitive cu suspendare, preşedintele CCR precizând că este cea mai grea soluţie. CCR a luat în dezbatere această excepţie de neconstituţionalitate, pentru prima dată, în 7 martie. Deşi judecătorii CCR au dezbătut pe marginea excepţiei de neconstituţionalitate de fiecare dată, nu au reuşit să se pună de acord şi să tranşeze prin vot în favoarea uneia sau a alteia dintre soluţii, astfel încât speţa a fost amânată pentru 21 martie, apoi pentru 4 aprilie, ulterior pentru 27 aprilie iar acum pentru 4 mai.