Ieri, polițiști din cadrul Poliției Orașului Filiași, împreună cu cei din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Dolj, au efectuat două percheziții la locuințele a doi bărbați din Craiova (42 de ani) și Breasta (38 de ani), bănuiți de comiterea infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Oamenii legii au stabilit că cei doi bărbați împușcaseră, pe un fond de vânătoare din comuna Argetoaia, un căprior, pe care însă l-au abandonat, pentru a nu fi depistați de un paznic de vănătoare. În urma perchezițiilor, polițiștii au găsit 12 arme de vânătoare deținute în baza permiselor de port armă, precum și muniția aferentă acestora, o parte din aceasta fiind deținută fără respectarea prevederilor legale din domeniu. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.