Senatul a publicat veniturile de bază în cuantum brut lunar ale aleşilor, dar şi ale funcţionarilor din conducerea Camerei Superioare a Legislativului, la data de 31 martie 2018. Preşedintele Senatului câştigă aproape 22.000 de lei, în timp ce un senator primeşte peste 17.000 de lei pe lună.
Preşedintele Senatului are o indemnizaţie brută lunară de 21.850 lei;
Vicepreşedinţii Senatului – 20.330 lei;
Secretarii şi chestorii – 19.950 lei;
Liderii grupurilor parlamentare – 19.000 lei;
Preşedinţii comisiilor permanente – 18.430 lei
Senatorii – 17.100 lei, potrivit datelor publicate pe site-ul Senatului.
Spre deosebire de senatori, care primesc indemnizaţii, angajaţii din Senat primesc, conform Legii salarizării 153/2017, salarii şi sporuri pentru condiţii vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază.
Potrivit unei liste cu aceste retribuţii aflate în plată la 31 martie 2018, publicate pe site-ul Senatului, înalţilor funcţionari publici parlamentari le revin lunar următoarele salarii de bază şi sporuri: secretarul general al Senatului (20.194 lei şi spor de 3.030 lei), secretarul general adjunct (9.200 lei – salariu şi 1.380 lei – spor), directorii generali între 11.142 lei şi 15.433 lei – salariu şi între 1.672 şi 2.315 lei – spor.
Cei cu alte funcţii de conducere primesc: directorii – salarii de bază de la 10.289 la 13.717 lei şi spor cuprins între 1.544 şi 2.058 lei; şefii de serviciu – salarii de bază între 8.547 lei şi 11.887 lei şi sporuri – între 1.283 şi 1.784 lei; şefii de birou – salarii între 10.003 şi 11.544 lei şi sporuri între 1.501 şi 1.732 lei.
Consilierii parlamentari, incluşi la funcţii de execuţie, beneficiază de salarii de bază cuprinse între 6.675 şi 10.062 lei şi sporurile se încadrează între 987 şi 1.510 lei.
Un şef de cabinet, în funcţie de studii, primeşte un salariu de bază cuprins între 3.297 şi 6.375 lei şi sporuri între 495 şi 957 lei; un şofer are un salariu cuprins între 3.325 şi 4.624 lei şi spor – între 499 şi 624 lei. Un muncitor necalificat are la Parlament cel puţin 1.900 de lei salariu de bază şi 285 de lei spor pentru condiţii vătămătoare.
Totodată, consilierii din cadrul birourilor parlamentare ale senatorilor au un salariu de bază între 1.900 lei şi 6.225 lei, consultanţii – între 1.900 lei şi 4.403 lei, iar şoferii/curierii între 1.900 lei şi 3.646 lei, aflate în plată de la 1 ianuarie 2018.