Pe perioada Sărbătorilor Pascale, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova au anunţat că vor intensifica măsurile specifice de asigurare a ordinii publice şi siguranţei cetăţenilor, urmărindu-se, în principal, prevenirea faptelor antisociale, a celor care aduc atingere normelor de convieţuire socială, precum furturile, consumul de băuturi alcoolice în locuri neautorizate ori alte acte de acest gen. Cele două unităţi de jandarmi vor participa la asigurarea măsurilor de ordine publică în locuri aglomerate (pieţe, târguri, gări, autogări, discoteci, lăcaşe de cult), în staţiuni turistice sau alte locuri de agrement din zona de competenţă teritorială. În perioada 05 – 09 aprilie a.c., peste 60 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj vor asigura măsurile de ordine publică la biserica Madona Dudu din Craiova şi la Mănăstirea din localitatea Maglavit pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţilor specifice acestor sărbători, precum şi la manifestările organizate în localităţile Calafat, Vela, Galicea Mare, Măceşu de Sus şi Basarabi. De asemenea, aproximativ 150 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova vor asigura măsurile de ordine publică la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova, precum şi la o gamă variată de activităţi ce se vor desfăşura în perioada acestor sărbători: asigurarea ordinii publice la lăcaşuri de cult – mânăstirile Bistriţa, Arnota şi Cozia – jud. Vâlcea, Sf. Ana, Vodiţa şi Schitul Topolniţei – jud. Mehedinţi, Călui – jud. Olt, Strâmba şi Lainici – jud. Gorj, precum şi alte locuri de agrement sau sărbători câmpeneşti, din localităţile Redea, Izvoarele, Studina şi Vişina – jud. Olt, Cetate şi Moreni – jud. Dolj. Totodată, în această perioadă vor fi constituite rezerve de intervenţie pregătite să ia măsurile necesare, în cel mai scurt timp, dacă situaţia operativă o va impune.