Arestat după ce a luat 1.500 de euro pentru a „aranja” un transfer de la o facultate din Bucureşti, la Craiova

0
231

Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Direcţia Anchete, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au pus în executare, luni, 2 aprilie a.c., două mandate de percheziţie domiciliară şi două mandate de aducere, în vederea probării activităţii infracţionale a doi suspecţi, cercetaţi pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă. Potrivit DGA, „unul dintre suspecţi a pretins suma de 2.000 de euro pentru a interveni pe lângă o persoană cu funcţie de conducere din cadrul unei universităţi din Craiova în scopul de a o determina să aprobe transferul denunţătorului de la o facultate din Bucureşti. Traficul de influenţă ar fi trebuit să fie realizat cu complicitatea unei alte persoane fără calitate specială. Ulterior, primul suspect a primit, în scopul menţionat, suma de 1.500 euro, urmând ca diferenţa să-i fie remisă după realizarea transferului. Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare, au fost ridicate mai multe înscrisuri cu relevanţă în constituirea materialului probator. Faţă de suspecţi a fost pusă în mişcare acţiunea penală, iar pentru cel ce a primt suma de bani, unitatea de parchet a solicitat luarea măsurii de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, propunere ce a fost admisă de Tribunalul Bucureşti”.