Opereta „Voievodul ţiganilor”: O montare clasică, cu suflul altei epoci, pentru „evadarea” publicului din cotidian

0
518

afis 1O punere în scenă clasică a poveştii din „Voievodul ţiganilor”, bazată pe lupta pentru libertate, dragoste şi independenţă şi imaginată muzical de Johann Strauss-fiul, este inclusă din nou în repertoriul Operei Române Craiova, după alte trei montări realizate în istoricul liricii din urbe. Publicul este oarecum saturat de cotidian şi de toate întâmplările la care asistăm zilnic. Și chiar cred că are nevoie să fie trimis într-o altă epocă… Avem nevoie să ne relaxăm şi să visăm la alte timpuri”, explică alegerea Arabela Tănase, regizorul care şi-a asumat acest proiect împreună cu scenograful Răsvan Drăgănescu, coregraful Laurenţiu Nicu şi cu o echipă artistică în majoritate craioveană. „Va fi un spectacol foarte frumos şi viu, antrenant, cu mişcare permanentă, muzică lirică, balet, vals, momente comice deosebite şi foarte multă sensibilitate”, adaugă dirijorul Alexandru Iosub, căruia îi aparţine conducerea muzicală a primelor două reprezentaţii. Acestea vor avea loc sâmbătă, 8, şi duminică, 9 aprilie, începând cu ora 19.00, în sala Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. Premiera „Voievodul ţiganilor” este dedicată Zilei Internaţionale a Romilor (8 aprilie) – un prilej de sărbătoare, dar, în acelaşi timp, o zi de comemorare a romilor care au căzut victimele tragediilor istoriei.

Opereta în trei acte „Voievodul ţiganilor” („Der Zigeunerbaron”), de Johann Strauss-fiul, pe un libret de Ignatz Schnitzer, bazat pe romanul „Saffi” de Mor Jokai, a avut premiera la Theater an der Wien, pe 24 octombrie 1885. În România s-a jucat pentru prima oară la Teatrul Naţional din Bucureşti, pe 9 ianuarie 1890. În stagiunea 1891-1892, spectacolul a fost prezentat, cu acelaşi succes, la Craiova, din distribuţie făcând parte Ion Băjenaru, Irina Vlădaia, Josefina Găluşcă, A. Bobescu, Profira Fărcăşanu ş.a. „Voievodul ţiganilor” a fost pus din nou în scenă la Craiova în 1968, prin efortul conjugat al Filarmonicii „Oltenia”, Ansamblului Artistic „Nicolae Bălcescu”, Şcolii Populare de Artă şi Teatrului Naţional. Colectivul Teatrului Liric „Elena Teodorini” a prezentat opereta, în premieră, pe 3 martie 1997 (regia Migry Avram Nicolau, scenografia Cătălin Ionescu Arbore), reluând-o 7 ani mai târziu, din distribuţie făcând parte, printre alţii, Francisc Cseterki, Daniel Cornescu, Magda Gruia şi Ioan Kelemen.

«Este a patra producţie care se montează în istoria lirică a Craiovei cu „Voievodul ţiganilor”. Bucuria, pentru mine, este cu atât mai mare cu cât am reuşit să realizăm acest proiect în regie proprie, în majoritate cu artişti ai Operei Române Craiova, fără să apelăm la foarte mulţi colaboratori. Regizorul nostru Arabela Tănase s-a ocupat de spectacol cu multă minuţiozitate, ajutată, evident, de scenograful Răzvan Drăgănescu, care îşi probează încă o dată profesionalismul, prin decoruri şi costume, şi de coregraful Laurenţiu Nicu, pe care eu îl învestesc cu toată încrederea, de câte ori am ocazia. De asemenea, conducerea muzicală este realizată de maestrul Alexandru Iosub, dirijor angajat permanent al Operei craiovene, iar majoritatea soliştilor sunt ai instituţiei noastre», a precizat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Antoniu Zamfir, manager al Operei Române Craiova.

Regizoarea Arabela Tănase: „Întotdeauna mi-au plăcut spectacolele grandioase”

conferinta (5)Acţiunea din „Voievodul ţiganilor”, petrecută în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, va fi redată întocmai cum este descrisă în textul operei muzicale, cu „suflul acelei epoci”, spune regizoarea Arabela Tănase, care, cu riscul de a fi considerată „de modă veche”, mărturiseşte cât de mult îi plac montările clasice, monumentale. «Publicul este oarecum saturat de cotidian şi de toate întâmplările la care asistăm zilnic. Și chiar cred că are nevoie să fie trimis într-o altă epocă, prezentată cu toată ambianţa ei. Avem nevoie să ne relaxăm şi să visăm la alte timpuri. Întotdeauna mi-au plăcut spectacolele grandioase, cu costume care să urmeze linia timpurilor respective. În „Voievodul ţiganilor”, actul III se întâmplă în Viena. Reprezentative sunt rochiile foarte frumoase realizate de scenograful nostru – ne trimit în alte timpuri şi ne lasă să visăm… De-asta aleg spectacolele clasice», explică regizoarea.

Absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti – specializarea Regie teatru muzical, clasa profesorului George Zaharescu, Arabela Tănase este regizor artistic al Operei craiovene din anul 2000. În această postură, a pus în scenă importante spectacole, între care operele „La Traviata”, „Lucia di Lammermoor”, „Dramă la mănăstire” (premieră absolută), „Don Pasquale”, „Boema”, „Bărbierul din Sevilla”, operetele „Liliacul”, „Văduva veselă” ş.a. De asemenea, îi aparţine concepţia artistică a numeroase spectacole lirice, omagiale, comemorative şi de sărbători, precum şi asistenţa regizorală la cele mai multe premiere şi reluări ale teatrului.

Dirijorul Alexandru Iosub: „Va fi un spectacol foarte frumos, viu, antrenant”

 Că va fi un spectacol de neratat pentru public are convingerea şi dirijorul Alexandru Iosub, aflat pentru a treia oară… faţă în faţă cu „Voievodul ţiganilor”. „Pentru mine este a treia oară când abordez această lucrare şi de fiecare dată am văzut câte ceva nou şi mai frumos şi mai bun în ea. Este un spectacol greu, dar foarte frumos, cu o distribuţie extraordinar de bună. Va fi un spectacol foarte viu, antrenant, dincolo de faptul că îl jucăm în condiţii mai puţin proprii pentru noi, adică într-o sală pe care nu o cunoaştem foarte bine. Dar ne adaptăm, cum am făcut mereu… Va fi, aşadar, un spectacol colorat, plăcut, cu mişcare permanentă, muzică lirică, balet, vals, momente comice deosebite şi foarte multă sensibilitate…”, a dezvăluit Iosub.

Doi artişti invitaţi: Alfredo Pascu şi Asineta Răducan

Doar două dintre numele de pe afişul premierei, din 8 şi 9 aprilie, nu sunt ale unor artişti ai Operei Române Craiova: Alfredo Pascu (în rolul Sandor Barinkay) – solist al Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” din Bucureşti, şi Asineta Răducan (în rolul Czipra ) – solistă a Operei din Braşov. Amândoi şi-au exprimat, ieri, încântarea de a face parte din distribuţia acestui spectacol.

„Sunt foarte bucuros că am descoperit aici, la Opera craioveană, un colectiv foarte frumos de tineri. Și sunt bucuros încă o dată să descopăr că în Craiova se păstrează vie tradiţia operetei”, a declarat Alfredo Pascu, al cărui repertoriu include roluri principale în cele mai cunoscute operete şi numeroase recitaluri pe scenele lirice ale ţării. S-a perfecţionat în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde a beneficiat de îndrumarea unor reprezentanţi de marcă ai artei interpretative româneşti, precum tenorii Ludovic Spiess şi Ionel Voineag. Este laureat al unor importante concursuri naţionale şi internaţionale, iar în 2004 a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” în Grad de Cavaler pentru performanţe deosebite, un an mai târziu obţinând Premiul Criticii Muzicale pentru promovarea artei româneşti.

Solistă a Operei Braşov din anul 2000, mezzosoprana Asineta Răducan are, de asemenea, un repertoriu vast, cuprinzând cele mai importante titluri de operă şi operetă, precum şi numeroase lucrări vocal-simfonice. Publicul craiovean a aplaudat-o în toamna anului trecut pentru interpretarea rolului Azucena, din „Trubadurul”. «Mă bucur să fiu din nou la Craiova. Poate puţini ştiu că eu am debutat pe scena acestei Opere în anul 1997 şi mi-am dat şi examenul de licenţă, cu opera „Carmen”, pe aceeaşi scenă. De aceea sunt de trei ori mai fericită să mă aflu din nou aici!», a declarat Asineta Răducan.

În cadrul conferinţei de presă de ieri li s-a alăturat şi solista Renata Vari, care a mărturisit că „acest rol, de ţigancă cu sânge nobil” pe care îl are, Saffi, „este o provocare atât din punct de vedere actoricesc, cât şi vocal”.

Parteneriat cu Partida Romilor PRO EUROPA – Sucursala Dolj

Opera Română Craiova dedică premiera spectacolului de operetă Voievodul ţiganilor” de Johann Strauss-fiul Zilei Internaţionale a Romilor (8 aprilie), managerul Antoniu Zamfir precizând că, în acest sens, a fost semnat şi un parteneriat cu Partida Romilor PRO EUROPA – Sucursala Dolj. Chiar preşedintele acesteia, Romeo Tiberiade, a dorit să se implice în acest proiect. „Ne-a adus câteva rochii tradiţionale ţigăneşti, din care scenograful nostru să se inspire”, a menţionat Zamfir.

Potrivit managerului, „întrucât a fost realizat în regie proprie”, spectacolul „Voievodul ţiganilor” a implicat şi costuri „destul de mici”. «Încercăm să facem economii în bugetul instituţiei pentru toamna acestui an, când organizăm Festivalul Internaţional „Elena Teodorini”. Urmează să definitivăm programul şi să-l facem cunoscut spre jumătatea lunii mai», a mai spus acesta.