Chelsea a oficializat venirea lui Antonio Conte

0
306

Chelsea a oficializat, ieri, prin directorul său general, Marina Granovskaia, că Antonio Conte (46 ani), actualmente selecţioner al Italiei va fi antrenorul echipei în următorul sezon, aşa cum de mai multe săptămâni pomeneşte presa britanică. El va începe să lucreze la Londra, imediat după participarea „squadrei azzurra” la Euro 2016, a precizat clubul englez în comunicatul publicat pe site-ul său oficial. Antonio Conte, 412 meciuri în serie A, 43 goluri la Juve (1992-2004), jucător emblematic, câştigător în 1996 al Ligii Campionilor, a semnat un contract pe 3 ani, succedându-i lui Guus Hidding, care îl înlocuise pe Jose Mourinho în luna decembrie a anului trecut. Antonio Conte devine astfel al cincilea italian, care îi antrenează pe „albaştri”, după Gianluca Viali, Claudio Ranieri, Carlo Ancelotti şi Roberto Di Mateo. La Euro 2000, Antonio Conte, în sferturile de finală ale competiţiei, a suferit o accidentare gravă provocată de un atac imprudent al românului Gheorghe Hagi, refuzând ulterior scuzele acestuia. Implicat într-un scandal de meciuri trucate, în 2012, a fost suspendat 10 luni pentru nedezvăluirea unui aranjament, de care avea cunoştinţă, sancţiunea fiindu-i redusă la numai 4 luni.