Încă 40.000 de familii vor putea accesa programul “Prima Casă”

0
373

Programul guvernamental “Prima Casă” face parte din măsurile anticriză iniţiate de Guvern pentru a susţine sectoarele economice prioritare, iar obiectivul principal este să deblocheze activitatea de creditare şi să impulsioneze sectorul construcţiilor, fiind aşteptate efecte benefice asupra activităţii economice. Acest program a adus multor tineri posibilitatea de a-şi cumpăra o locuinţă cu un efort financiar mai mic, iar băncile şi-au epuizat fondurile acordate prin „Prima Casă” III, existând discuţii intense pe tema unei noi forme a programului guvernamental demarată din luna mai.

Creditele imobiliare propuse astăzi de bănci sunt mai greu accesibile tinerilor, în primul rând din cauza unor garanţii ce trebuie constituite, iar apoi pentru că rata şi avansul sunt la o valoare ceva mai mare. Până acum, statul garanta în totalitate creditul acordat tinerilor care doreau achiziţionarea unui imobil, lipsa riscurilor îndemnând băncile să accepte un avans de 5% din valoarea imobilului şi o dobândă 2-4 procente adăugate indicelui Euribor sau Robor. Potrivit premierului Emil Boc, noul program „Prima Casă”, în care garanţia aferentă creditelor contractate pentru achiziţionarea unei locuinţe sunt împărţite între stat şi bancă, va începe după sărbătorile de Paşte, în următoarele două săptămâni urmând să fie aprobate şi normele de aplicare. Şeful Guvernului a explicat că sunt cel puţin două-trei bănci care acceptă noile condiţii la „Prima Casă”, dar că opţiunea clară va fi conturată începând cu săptămâna aceasta, după publicarea în Monitorul Oficial a ordonanţei de modificare a programului.

„După sărbătorile de Paşte, persoanele interesate pot merge la bănci pentru a discuta de forma modificată. Nici un client care are contract în derulare nu va fi afectat de modificări de costuri sau rate”, a spus Boc, care a apreciat că statul va putea astfel acorda noi împrumuturi pentru încă 40.000 familii. El a asigurat din nou că plafonul maximal al dobânzii nu va fi modificat. Mai mult, şi persoanele care deţin deja o casă în suprafaţă maximă de până la 50 metri pătraţi vor putea contracta un credit pentru cumpărarea unei noi locuinţe prin programul guvernamental, indiferent de vârstă.

 

Casetă 1: Programul “Prima Casă” a fost aprobat în vara anului 2009, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 60/2009 şi i s-au adus modificări atât la începutul lui 2010 cât şi la începutul lui 2011. În total, din iulie 2009 şi până la sfârşitul anului 2010, 33.480 de beneficiari şi-au cumpărat sau au construit locuinţe prin acest program.

 

 

Casetă 2: După succesul programului guvernamental, băncile şi-au dotat portofoliile cu oferte de credit imobiliar proprii. Dezavantajul este că debitorul trebuie să garanteze creditul cu ipoteci, scrisori de garanţie sau depozite colaterale la termen, dovezi de solvabilitate pe care un tânăr rareori le poate obţine. Pentru a-şi achiziţiona o garsonieră un tânăr trebuie să achite un avans de 15% din valoarea creditului, iar salariul net trebuie să fie mai mare cu cel puţin 100 de lei faţă de cel solicitat pentru creditul “Prima Casă”.