Sondaj CURS: România va ieşi din criză peste trei ani, susţin 67% dintre români

0
386

Peste două treimi dintre români (67%) susţin că România va ieşi din criză peste trei ani sau chiar mai mult, relevă un sondaj CURS dat luni publicităţii.

Procentul celor care cred că ţara noastră va ieşi din criză în acest an este de doar 3%, iar cei ce susţin că acest lucru se va întâmpla în 2012 este de 8%. Potrivit aceluiaşi sondaj, 77% dintre intervievaţi se îndoiesc de capacitatea actualului guvern de a scoate ţara din criză şi doar 13% susţin contrariul.

În opinia respondenţilor măsurile care trebuie luate de Guvern vizează crearea de locuri de muncă (24%), ajutor pentru agricultori (20%), combaterea corupţiei (10%), creşterea pensiilor (8%) şi salariilor (7%), scăderea preţului la alimente (6%), îmbunătăţirea serviciilor medicale (5%), reducerea taxelor şi impozitelor (4%), accesarea fondurilor europene (3%), îmbunătăţirea sistemului de învăţământ (2%) şi câte 1% ajutor pentru săraci, sprijinirea familiilor tinere, construcţia de locuinţe la preţuri accesibile, ajutor pentru mediul de afaceri, construirea de autostrăzi şi încurajarea investiţiilor străine.

Afirmaţia “Interesele României sunt cel mai bine susţinute prin promovarea intereselor angajaţilor, chiar dacă mediul de afaceri va suferi” se apropie cel mai mult de opinia a 54% dintre respondenţi, iar 38% sunt de părere că “Interesele României sunt cel mai bine susţinute prin promovarea interesului mediului de afaceri, chiar dacă unii angajaţi vor suferi”.

De asemenea, peste jumătate dintre români (57%) susţin că guvernul ar trebui să se axeze pe crearea de condiţii astfel încât oamenii să se ajute singuri, în timp ce 39% susţin că prima prioritate a guvernului trebuie să fie ajutorarea celor aflaţi la nevoie.

În privinţa impozitării veniturilor, 71% dintre intervievaţi susţin un venit progresiv şi 25% nu sunt de acord ca cei care câştigă mai mult să plătească un impozit mai mare.

În topul credibilităţii instituţiilor pe primul loc se află primarul localităţii fiecărui intervievat (46% cu încredere multă şi foarte multă), urmat de mass-media (42%), Poliţie (33%), companiile multinaţionale din România (16%), băncile comerciale (14%), sindicate (12%), Preşedinţie (11%), parlamentari (9%), partide politice (7%), Guvern (6%), Parlament (5%).

În perioada 10-28 martie 2011, CURS a realizat un sondaj de opinie de tip omnibus, pe un eşantion de 1.104 respondenţi adulţi, reprezentativ la nivel naţional. Interviurile au fost de tipul „faţă în faţă”, la domiciliul respondenţilor. Marja teoretică de eroare a întregului eşantion este de +/-2,95% la un nivel de încredere de 95%. Principalele teme ale sondajului au vizat evaluări privind actuala criză economică, percepţii cu privire la ieşirea din recesiune şi opţiuni politice. Sondajul a fost realizat la comanda Cotidianul.ro. (AGERPRES)