Salariile angajaţilor din sectorul energetic şi minerit vor creşte

0
394

Fie criza cât de rea, salariile înfloresc văzând cu ochii. Nu în toate domeniile, ci în sectorul energetic şi în minerit. Toate companiile din aceste domenii au prevăzut în bugete majorări ale lefurilor, chiar dacă unele dintre ele vor avea venituri mai mici decât în 2010.

De cele mai mari creşteri salariale vor beneficia cei 2.100 de angajaţi ai Conpet, 5,2% şi cei 2.200 de angajaţi de la Transelectrica, 3,7%. O majorare semnificativă se va aplica şi la compania Romplumb, însă aici câştigul mediu lunar pe salariat este cel mai redus dintre toate companiile aflate în subordinea Ministerului Economiei. În cazul Romplumb, câştigul mediu lunar pe salariat va creşte cu aproape 70 de lei. De creşteri salariale vor avea parte şi angajaţii Nuclearelectrica, Hidroelectrica şi Conversmin, unde se prevede o creştere a câştigului mediu lunar cu 3,2%.

La Avioane Craiova salariile vor creşte cu puţin peste două procente, adică salariul mediu va ajunge la 2.587 de lei. Cele mai mari câştiguri salariale în companiile de stat din sectorul energetic se acordă la Nuclearelectrica – peste 7.000 de lei,  Hidroelectrica şi Electrica – aproximativ 5.000 de lei, Transelectrica – 4.200 de lei şi la Romgaz – puţin peste 4.000 de lei.

Companiile au dat undă verde şi pentru tichetele de masă şi tichete cadou. De exemplu, Hidroelectrica va cheltui 12 milioane de lei pentru tichete de masă şi alţi aproape 1.900 de lei pentru tichete cadou. Complexul Energetic Turceni, care va aloca în acest an aproape 8 milioane de lei pentru tichete de masă.