Amenzi şi 40 de permise suspendate în urma raziilor rutiere

0
364

Nu mai puţin de 40 de conducători auto s-au ales cu permisele de conducere suspendate în cadrul acţiunilor desfăşurate la acest sfârşit de săptămână de poliţiştii de la rutieră, oamenii legii aplicând amenzi în valoare de peste 30.000 lei pentru neregulile constatate.

Poliţiştii Serviciului Rutier Dolj, atât cei din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene, cât şi cei ai Biroului Rutier Craiova, împreună cu agenţi ai Poliţiei Locale Craiova au organizat, la acest sfârşit de săptămână, o serie de acţiuni punctuale de prevenire şi combatere a accidentelor rutiere, atât în municipiul Craiova cât şi pe drumurile naţionale şi europene din judeţ. Acţiunile au vizat, în principal, prevenirea accidentelor cauzate de depăşirile neregulamentare şi nerespectarea regimului legal de viteză, însă nu au fost trecute cu vederea nici celelalte abateri de la prevederile legale în vigoare, poliţiştii efectuând verificări şi pe linia legalităţii transportului rutier public de mărfuri şi persoane. “În cadrul activităţilor desfăşurate de poliţişti au fost constatate 263 abateri de natură contravenţională pentru care au fost aplicate sancţiuni, în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare totală de 33.560 lei. Astfel, de 42 şoferi au fost sancţionaţi pentru depăşirea vitezei, 35 pentru depăşiri neregulamentare, 58 pentru neportul centurii de siguranţă, iar alţi 34 conducători auto au fost sancţionaţi pentru folosirea telefonului mobil în timpul mersului. De asemenea, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 40 permise de conducere, iar pentru defecţiunile constatate au fost retrase 5 certificate de înmatriculare”, a precizat agent Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Printre cei sancţionaţi de poliţişti pentru depăşirea vitezei regulamentare s-a aflat, potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, Petre Ghercea, de 27 de ani, din Craiova, înregistrat cu aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe “Calea Severinului” din municipiu, cu viteza de deplasare de 85 km/h. Un alt echipaj de poliţişti a surprins-o pe Ştefania Manolache, din Craiova, aflată la volanul unui autoturism Peugeot, care, în timp ce circula pe strada “Brânduşa”, a efectuat depăşirea neregulamentară a coloanei de vehicule aflate în aşteptare la intersecţia cu strada “Mihai Viteazul”. Femeia a fost sancţionată contravenţional şi a rămas şi fără permisul de conducere.