Omul de afaceri Cătălin Spătaru, reţinut în dosarul evaziunii de 20 de milioane de euro

0
388

Omul de afaceri argeşean Cătălin Spătaru, cercetat în dosarul evaziunii fiscale de aproximativ 20 de milioane de euro în care s-au făcut percheziţii în cinci judeţe, în urmă cu o săptămână, s-a prezentat, ieri, la sediul Biroului Teritorial Mehedinţi al DIICOT. Bărbatul, care fusese dat în consemn la frontieră, întrucât nu fusese găsit în momentul descinderilor, n-a mai plecat acasă, procurorul de caz dispunând reţinerea sa pentru 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat azi Tribunalului Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Tot astăzi, magistraţii Curţii de Apel Craiova judecă recursul formulat de procurorii DIICOT împotriva hotărârii Tribunalului Mehedinţi de emitere a mandatelor de arestare preventivă pentru numai patru dintre persoanele pentru care s-a solicitat arestarea preventivă în acest dosar. 

Cătălin Spătaru

Cătălin Spătaru, supranumit “regele asfaltului”, din judeţul Argeş, fusese dat în consemn la frontieră în urmă cu o săptămână, fiind suspectat de poliţiştii şi procurorii de crimă organizată de aderare la grupul infracţional organizat condus de romii din Strehaia, judeţul Mehedinţi, grup cercetat pentru o evaziune fiscală de aproximativ 20 de milioane. Pe numele bărbatului fusese emisă o citaţie, în baza căreia trebuia să se prezinte la DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi, pentru a fi audiat. Ieri dimineaţă, la volanul unui BMW X6, Spătaru s-a prezentat la DIICOT Mehedinţi, însoţit de nişte rude, care veniseră cu o altă maşină de lux, un Audi A6. După ce l-a audiat, procurorul de caz a decis să-l reţină pe Spătaru, pentru 24 de ore, iar poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi le-au făcut o surpriză şi rudelor acestuia, confiscând ambele autoturisme.

Cătălin Spătaru a fost introdus în arestul IPJ Mehedinţi şi urmează să fie prezentat astăzi Tribunalului Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă pentru aderare la grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Reamintim că duminica trecută a fost organizată o acţiune de amploare, poliţiştii şi procurorii de crimă organizată efectuând 30 de percheziţii domiciliare – 13 în localitatea Strehaia, 9 în judeţul Hunedoara, 4 în municipiul Cluj, 3 în municipiul Timişoara şi una în judeţul Argeş – pentru destructurarea unui grup infracţional organizat suspectat de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul estimat că ar fi fost cauzat prin neplata taxelor datorate bugetului de stat în perioada 2009 – 2011 fiind estimat la 20 de milioane de euro. În urma descinderilor de duminica trecută au fost reţinute 21 de persoane, care au fost prezentate Tribunalului Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă, însă judecătorii au admis propunerea doar pentru patru persoane, respectiv Mihai Gheorghe, Mihai Florin, Cornel Jianu şi Măndoiu Petre, din Strehaia, nici unul nefiind în sală în momentul anunţării deciziei. Atât procurorii DIICOT, cât şi cei patru arestaţi au făcut recurs împotriva deciziei instanţei de fond, recurs care se judecă astăzi, la Curtea de Apel Craiova.