Conferinţa privind oportunităţile de afaceri România – Italia

0
886

O delegaţie a Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a participat, în Italia, la Trieste şi Udine, la Conferinţa privind oportunităţile de afaceri România – Italia. Conferinţa de la Udine, prezidată de Ministrul regional pentru Relaţii Externe, Elio De Anna, a avut drept scop prezentarea mediului de afaceri din România, dar şi a oportunităţilor pe care ţara noastră le oferă potenţialilor investitori din regiunea italiană Friuli Venezia Giulia. În cadrul întâlnirii, reprezentanţii MECMA au prezentat evoluţiile economiei româneşti, subliniind interesul şi perspectivele existente cu privire ladezvoltarea cooperării economice între România şi regiunea italiană. Delegaţia MECMA a fost primită, de asemenea, la sediul Regiunii autonome FVG de ministrul Dezvoltării Economice, Federica Seganti. Discuţiile purtate cu acest prilej au evidenţiat subiectele de interes comun pentru cele două părţi: energia regenerabilă, agricultura, învăţământul şi cercetarea. Partea română s-a arătat interesată de schimbul de experienţă în domeniul accesării fondurilor europene. Au fost totodată dezbătute detaliile vizitei în România a preşedintelui regiunii FVG, Renzo Tondo, ce se va desfăşura în perioada 23-25 martie. Agenda vizitei delegaţiei române în Italia a cuprins şi o serie de întâlniri bilaterale cu reprezentanţii firmelor italiene din regiune care au investit în România.