Primăria Craiova promite finanţare pentru Festivalul Shakespeare

0
285

Deşi suma nu a fost precizată cu exactitate, promisiunea de finanţare a fost făcută de primarul Craiovei şi a plecat de la o interpelare a consilierului Ionel Pană. În ultima şedinţă a CLM, alesul local a venit cu propunerea să se acorde o sumă de bani pentru finanţarea Festivalului Shakespeare. „Chiar dacă nu am reuşit să intrăm în competiţia pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, eu spun că trebuie să dăm dovadă, încă din 2016, că suntem o capitală culturală. Dacă am pierdut o bătălie, eu sper că nu am pierdut şi războiul. Ar fi bine să dăm bani pentru Festivalul Shakespeare”, a spus consilierul Ionel Pană.

Primarul Lia Olguţa Vasilescu i-a răspuns consilierului că autoritatea locală şi-a propus să finanţeze acest eveniment, cu atât mai mult cu cât ediţia actuală va fi una specială, şi au fost prevăzuţi bani în bugetul pe 2016. „Anul acesta avem un eveniment deosebit în Craiova, «Europa pentru teatru». Este un premiu care se acordă o dată la trei ani şi pe care s-au bătut inclusiv capitale europene. Și nu au reuşit să aducă acest premiu. Noi reuşim anul acesta să îlm aducem la craiova. Banii sunt prinşi în bugeul de la imagine, deci este finanţată şi această activitate.

Cea de-a X-a ediţie a Festivalului Shakespeare se va desfăşura în perioada 14-23 aprilie, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”. Craiova va fi reprezentată, pe scena festivalului, de tragedia shakespeariană „Julius Caesar”, care este pusă în scenă de cunoscutul regizorul american Peter Schneider.