Secretar de stat de la 1 februarie a.c., ora 16.00, când Hillary Clinton a demisionat, John Kerry, fost preşedinte al Comisiei de politică externă a Senatului, a intrat, cum se spune, ex-abrupto, în mandatul de şef al diplomaţiei americane. După preşedintele Shimon Peres şi miniştrii turc, canadian şi mexican pentru Afaceri Externe, a discutat, duminică, cu Benjamin Netanyahu, căruia i-a mulţumit pentru reluarea vărsămintelor din taxe la Autoritatea Palestiniană. În continuare, discuţii cu Mahmoud Abbas, care l-a asigurat de „angajamentul personal” în căutarea păcii în Orientul Apropiat. John Kerry este diferit ca stil de Hillary Clinton. Psihic, perdantul alegerilor prezidenţiale din 2004 se arată încă un pic defetist, deşi măsoară 1,94 metri. La începutul lunii decembrie anul trecut se tachina cu colegul republican John McCaine, un loser ca şi el. Pe culoarele Senatului era abordabil, curtenitor, niciodată arogant. „El respiră expresia noblesse oblige”, a spus istoricul Douglas Brinkley, autorul unei cărţi despre faptele de arme ale tânărului Kerry în timpul războiului din Vietnam. După pierderea Biroului Oval a aspirat la postul de secretar de stat. S-a arătat decepţionat când Barack Obama, venit la Chicago în decembrie 2008, i-a explicat pentru ce atribuie postul lui Hillary Clinton. Kerry nu a înţeles prea bine. Fosta Primă Doamnă era versată în afacerile interne, în politici de sănătate, dar avea vagi legături cu diplomaţia. Fiul unui jurist devenit diplomat, John Kerry a făcut ciclism în Berlinul divizat de Războiul Rece, a navigat în Norvegia şi a învăţat mai multe limbi străine la un pension helvet. În timpul campaniei electorale din 2004 şi-a descoperit un bunic evreu, originar din Austria, care şi-a schimbat numele de Kohn în Kerry înainte de a emigra în SUA, în 1905. La patru ani după ce a fost ignorat de Obama, iată-l pe Kerry în fruntea diplomaţiei americane. Ar trebui să ne aşteptăm la o schimbare? Va juca un rol mai important Departamentul de Stat decât sub Hillary Clinton? Charles Kupchan, profesor de Relaţii internaţionale la Georgetown University din Washington, consideră că nu există diferenţe ideologice între Kerry şi Clinton. Ambii sunt centrişti şi pledează pentru o combinaţie între puterea americană şi cooperare. John Kerry a făcut multe deplasări în Asia de Sud-Est, în special în Vietnam, în fruntea unei misiuni de normalizare după război. Îl cunoaşte pe Benjamin Netanyahu de peste 20 de ani, din vremea când premierul israelian trăia la Cambridge, în statul Massachusetts. Nu demult, Barack Obama l-a solicitat pentru misiuni delicate. S-a deplasat în Pakistan pentru calmarea spiritelor după operaţiunea „de extragere” a lui Osama bin Laden. A solicitat restituirea unei aripi a elicopterului defectat în timpul asaltului de la Abbottabad. De asemenea, potrivit Foreign Affairs, a avut un contact secret cu ministrul cubanez pentru Afaceri Externe în 2010 pentru a încerca obţinerea eliberării americanului Alan Gross, condamnat la 15 de ani închisoare de Havana. Negociator reputat, Kerry îl poate asculta pe Hamid Karzai ore întregi, fără să se înfurie, spre deosebire de prietenul său Richard Holbrooke. Ca şi Barack Obama, este partizanul angajamentului, adică al dialogului, inclusiv cu duşmanii Americii. Unii spun că este un pic prea înţelegător cu dictatorii. După mai multe vizite în Siria el a crezut, ca mulţi, într-o evoluţie democratică. În Foreign Policy, jurnalistul Jim Traub îl descrie ca fiind un om de dialog. Nu este naiv sau moale, este, mai presus de toate, o figură a statu-quo. Are curaj. Dar nu ceea ce se numeşte curaj intelectual. John Kerry se poate lăuda cu o relaţie specială cu Obama. Nu a fost niciodată în cercul de prieteni intimi din Chicago, dar i-a dat o şansă tânărului senator de Illinois, în 2004, la Convenţia de la Boston, ceea ce a creat o relaţie de încredere. Hillary Clinton a obţinut însă înalta nominalizare la Departamentul de Stat. Şi chiar dacă era cunoscută în toate capitalele lumii, nu statutul de celebritate conta. Prioritatea lui Barack Obama este însă economia. Cu toate acestea, unii diplomaţi nu sunt nemulţumiţi de întoarcerea paginii în politica Departamentului de Stat. Dosare fierbinţi precum Siria sau Orientul Mijlociu, problema iraniană, în care trebuie încercat totul. „La sfârşitul anului sau vom ajunge la o înţelegere, sau probabilitatea unui conflict va fi mai mare”, prevede acelaşi Charles Kupchan. Cum John Kerry este omul misiunilor delicate, al cărui tact diplomatic poate fi pus deplin în valoare, există mari speranţe. Deznodământul alegerilor din 2004 a fost considerat de unii analişti ca simetric cu cel trăit de Mircea Geoană în 2009. În ceea ce ne priveşte, rămâne de văzut dacă John Kerry va privi „mai cald” Bucureştiul.
(Sursa: Le Monde, Le Figaro, Liberation)
