Premierul britanic Rishi Sunak (43 ani) a anunţat ieri că intenţionează să convoace alegerile parlamentare în a doua jumătate a acestui an, dar data exactă face obiectul speculaţiilor interne în Regatul Unit. Din punct de vedere legal, alegerile, care se anunţă dificile pentru conservatori, aflaţi la putere, trebuie să aibă loc până în ianuarie 2025, dar şeful guvernului le poate convoca oricând. „Vreau să continui munca, să gestionez bine economia şi să reduc taxele. Doresc să abordez şi imigraţia ilegală”, a spus premierul, aflat în funcţie de mai puţin de un an. În prezent, laburiştii (centru-stânga) au un avans de aproape 18% faţă de conservatori aflaţi la putere de 14 ani, împovăraţi de scandalurile erei Boris Johnson şi de criza puterii de cumpărare cauzată de inflaţie. Cu toate acestea liderul laburiştilor, Keir Starmer, recunoaşte că nimic nu este, deocamdată stabilit şi a cerut mobilizare deplină în discursurile sale.
Acasă Actualitate Actualitate externă Regatul Unit: Alegerile parlamentare în a doua jumătate a anului