ASB Craiova a participat la sărbătoarea de suflet a tuturor românilor-Ziua Marei UNIRI!

0
388

,,Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară’’-de 1 decembrie 2017, ASB Craiova a fost la Alba Iulia!

 ASB Craiova  a participat la sărbătoarea de suflet a tuturor românilor-Ziua Marei UNIRI! Ca în fiecare an, nici frigul, nici ploaia, nu i-a oprit pe studenţii basarabeni să participe la spectacolele de reconstituire a istoriei-Marea Unire de la 1 decembrie. 

De 1 decembrie 2017, la Alba Iulia, ASB Craiova împreună cu celelalte organizaţii studenţeşti, care fac parte din FAB România, au celebrat 99 de ani de la Marea Unire! O unitate de aproximativ 500 de basarabeni au putut fi remarcaţi pe străzile aglomerate a oraşului.Tinerii motivaţi şi entuziasmaţi au scandat slogane patriotice precum :,,Trăiască, trăiască, trăiască şi-nflorească, Moldova, Ardealul şi Țara Românească’’; ,, Chişinău şi Bucureşti două inimi româneşti’’-  care au pus în evidenţă susţinerea stării de spirit a poporului român şi de integrare totală în unitate.

Astfel, în grup organizat au mers pâna  la Piaţa Toboşarului, unde în mod activ au format Hora Unirii, în jurul monumentului  reprezentat de un toboşar, îmbrăcat în uniformă al sec XVIII-lea. Studenţii basarabeni care au participat pentru prima dată la acest eveniment, entuziasmaţi de atmosfera de sărbătoare, au afirmat:

,,Am rămas plăcut surprinsă,voi veni şi la anul”, a subliniat Cristina Ghemu, studentă anul I, Univeristatea din Craiova.

,,Sunt pentru prima dată la Alba Iulia de 1 decembrie,dar atmosfera de aici mi se pare superbă.Nimic nu se compară cu valoarea trecutului istoric”, a precizat Ursalovschi  Natalia, studentă anul I, Univeristatea din Craiova.

„În acest an, 1 decembrie a fost o experienţă frumoasă pentru mine. Am avut emoţii noi, am descoperit lucruri mai interesante şi mai frumoase. Alba Iulia – oraşul din inima României a reuşit din nou să unească împreună un număr mare de oameni, care îşi cunosc istoria şi care şi-au exprimat recunoştinţa pentru evenimentul din 1918, Marea Unire”, a completat Carmen Ibraim ,studentă anul I, Univeristatea din Craiova.

„Am petrecut timpul frumos într-un oraş istoric.Am schimbat un pic rutina, pentru a ne simţi liberi şi tot odată am făcut o pauză de la facultate. Desigur atmosfera a fost creată în mare parte de colegi, fiindcă ei sunt cei mai super! Cântece, veselie şi voie bună la ordinea zilei au fost! Mâncare bună de la târg cred că le-a plăcut tuturor, chiar dacă costa, în deosebi micii româneşti. Vinul fiert a fost extraordinar şi tot odată scump ( odată în an se poate). Mulţumită ASBC această scurtă călătorie a fost posibilă şi tot odată superbă ! ”, a povestit cu har  Ionuţ Gheorghiu, student anul I, Universitatea din Craiova.

„Această experienţă frumoasă ne-a oferit atât prilejul de a fi în compania colegilor noştri din asociaţie, cât şi posibilitatea de a ne uni cu alţi studenţi basarabeni, care urmează aceleaşi principii, şi respectă aceleaşi valori. Am rămas plăcut surprinsă de receptivitatea de care au dat dovadă toti, şi de atmosfera plăcută, şi familială care s-a creat. Anume mediul dat ne-a încălzit, ne-a pus în acţiune, şi ne-a ţinut activi în pofida faptului că era destul de rece. La fel, frumuseţea oraşului, care ne-a inspirat cu farmecul istoriei şi a trecutului, ne-a amintit înca o dată în plus, că trăim pe cele mai frumoase meleaguri, că avem cu ce ne mândri, şi că suntem români. Mulţumim ASBC pentru experienţa minunată, pe care am trăit-o, alături de colegi din diferite locuri ale României.’’, a completat tabloul zilei de 1 Decembrie, Cristina Zelionchin , studentă anul I , Universitatea din Craiova.

 „Alba Iulia devine pe 1 decembrie centrul principal al evenimentelor ce marchează 99 de ani de la Marea Unire. 1 Decembrie 1918 a rămas un simbol al afirmării hotărâtoare a poporului de a-şi decide singur soarta. Cei mai mulţi dintre cei care au văzut cu ochii lor înfăptuirea acestui vis de veacuri au pierit purtând în inimi fiorul libertărţii, iar, pentru generaţia tânără, Unirea de la 1918 a devenit doar o frumoasă lecţie de istorie.” : a fost concluzia studenţilor basarabeni din centrul universitar Craiova.