Craiova şi Clujul, în competiţia pentru Capitală Culturală Europeană!

0
446

Craiova are şanse foarte mari să fie desemnat oraşul din România care va primi titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021. Primarul Lia Olguţa Vasilescu a declarat că un reprezentant al Comisiei Europene a venit, săptămâna trecută, în Bănie şi a constatat că Bănia stă foarte bine până acum în această privinţă, luptându-se acum umăr la umăr cu municipiul Cluj. „Lupta pentru capitală culturală europeană merge foarte bine. Ieri am avut pe cineva de la Comisia Europeană aici care a evaluat deja oraţele din România. Se pare că ne batem cu Clujul, celelate oraşe sunt cam ieșite din competiţie”, a declarat primarul Lia Olguța Vasilescu, care este ferm convins că vom şi câştiga în final. „Sper din toată inima să câştigăm noi, ar fi culmea să ne bată Boc”.