Expoziţia temporară „Fluturii exotici şi lumea lor”, la Muzeul Olteniei

0
519

Muzeul Olteniei expo (1)La Secţia de Știinţele Naturii a Muzeului Olteniei va avea loc miercuri, 6 septembrie, ora 11.00, vernisajul expoziţiei temporare „Fluturii exotici şi lumea lor”, cuprinzând 42 de insectare cu fluturi exotici spectaculoşi şi variaţi. Specialiştii instituţiei prezintă craiovenilor, astfel, o parte din Colecţia de Lepidoptere exotice „Claudia Stănoiu”, care însumează un număr de 1.200 de exemplare din zone biogeografice diferite de pe Glob, conservând specii rare de fluturi exotici din familiile Papilionidae, Nymphalidae, Sphingidae, Attacidae, Uraniidae, Morphidae, Brassolidae, de o deosebită importanţă ştiinţifică şi estetică, din cele 6 regiuni zoogeografice ale Globului. Expoziţia va fi deschisă pentru vizitare până  la data de 6 octombrie 2017.