Biletele cu nemţii, între 35 şi 200 de lei

0
385

Meciurile Universităţii Craiova cu RB Leipzig se dispută pe 9 august, în Germania, şi pe 16 august pe „Ion Oblemenco”, ambele de la ora 19.30, ora României

Imediat după ce RB Leipzig a obţinut calificarea în turul 3 preliminar al Europa League, Universitatea Craiova a anunţat că pune în vânzare biletele pentru meciul retur cu formaţia germană, programat peste două săptămâni, joi, 16 august, de la ora 19.30, pe arena „Ion Oblemenco”. Cele mai ieftine sunt la cele două peluze, la 35 de lei, iar cele mai scumpe la VIP – 200 de lei. La tribuna a II-a, biletele costă 65 de lei, iar la tribuna I – 80 de lei. Clubul din Bănie s-a grăbit să scoată la vânzare biletele atât pentru ca abonaţii să poate cumpăra biletele înaintea meciului de vineri, cu FC Botoşani. Meciul din Germania se va disputa joi, 9 august, de la ora 18.30, ora locală, 19.30 în România. Altfel, meciul din etapa a patra a Ligii I, dintre Dunărea Călăraşi şi Universitatea Craiova, se va disputa duminică, 12 august, de la ora 15.30.

Abonaţii au prioritate

În primele trei zile, adică de vineri până duminică, biletele vor putea fi cumpărate doar de abonaţii clubului din Bănie, în număr de 7.000, iar de luni tichetele sunt disponibile şi pentru restul publicului. De unde pot fi procurate biletele: de la casele de la Sala Polivalentă din Craiova, începând de vineri, 3 august, deschise între orele 10-20; de la magazinul mobil al clubului, situat în Piaţa „Mihai Viteazul” din Craiova, începând de sâmbătă, 4 august, deschis între orele 10-19; de la orice staţie OMV şi orice magazin Orange, Vodafone, Carrefour sau Altex, de oriunde din ţară, inclusiv din Craiova, începând de luni, 6 august; online, prin platforma Eventim.ro, începând de luni, 6 august.

Nemţii şi-au întrerupt stagiul de pregătire pentru dubla cu Hacken

În turul 2 preliminar, RB Leipzig a eliminat formaţia suedeză BK Hacken, după 4-0 în Germania şi 1-1 în  returul din Suedia. În manşa secundă, Massimo Bruno a deschis scorul pentru Leipzig, iar gazdele au egalat cu 5 minute înainte de final. Germanii au acuzat suprafaţa de joc din Suedia, una artificială. În acest joc, antrenorul Ralf Rangnik i-a menajat pe golgheterul Timo Werner, pe portarul titular, ungurul Peter Gulacsi, pe mijlocaşul sloven Kevin Kampl şi pe danezul Yusuf Poulsen. Leipzig a evoluat în formula: M. Muller – Saracchi, Orban, Konate (64 Bias), Klosterman – Forsberg (63 Majetschak), Demme, Bruno – Stierlin, Augustin, Cunha (70 Kruger). RB Leipzig s-a deplasat în Suedia direct din stagiul de vară de la Seefeld (Austria), care va fi reluat şi se va încheia duminică. De altfel, în Austria, RB Leipzig va disputa un amical cu Huddersfield chiar vineri, la 24 de ore după returul cu Hacken.

Peluza Nord organizează deplasarea la Leipzig

Galeria Universităţii Craiova organizează deplasarea la Leipzig pentru turul trei preliminar al UEFA Europa League. Înscrierile se fac printr-un mesaj privat pe pagina oficială Facebook: Peluza Nord Craiova. Preţul excursiei este de 250 de lei şi cuprinde transportul dus-întors cu autocarul, o noapte de cazare şi micul dejun la hotel. Plecarea va avea loc din Craiova marţi spre miercuri noaptea, miercuri spre joi noaptea fiind cazarea la Praga. Joi dimineaţa se pleacă spre Leipzig şi imediat după meci este întoarcerea la Craiova. Detaliile suplimentare vor fi anunţate de Peluza Nord Craiova.

Satelitul a pierdut amicalul cu Măgurele

Echipa a doua a Universităţii Craiova a pierdut cu 1-0 amicalul disputat cu o altă divizionară C, Voinţa Turnu Măgurele, antrenată de Erik Lincar, antrenorul cu care a încept actualul proiect al clubului din Bănie. Unicul gol al meciului a fost marcat de fostul jucător al Ştiinţei, din anul în Liga a II-a, Claudiu Dragu, în minutul 6. Antrenorul satelitului Universităţii, Dragoş Bon, a început cu: Dică – Constantinescu, Puţaru, Ion – Frăsineanu, Constantin, Dinu, Juncu – Bârzan, Baicu, Trancă. Rezerve: Preduţ – Vulpe, Ciutică, I. Popescu, Gavrilă, Ilie, Zlete, Niţă, Dobre.