Posturi în învăţământ, pregătite de repartizare, la sfârşitul acestei luni

0
662

Mobilitatea personalului didactic, pentru anul şcolar 2017/2018, nu s-a încheiat, chiar dacă a trecut examenul de titularizare. În urma şedinţei publice de repartizare, au fost ocupate doar 11 din cele 36 de posturi disponibile. Numărul catedrelor titularizabile, dar neocupate, vor fi transformate în posturi pe perioadă determinată. În acest moment, în Dolj, pe perioadă determinată mai sunt disponibile şi peste 800 de norme şi fracţiuni, care vor fi la dispoziţia atât a titularilor, cât şi a suplinitorilor. Şedinţele de repartizare vor avea loc la finele acestei luni.

janina-vascu
Janina Elena Vaşcu

 După desfăşurarea examenului de titularizare, care s-a încheiat de curând, s-au ocupat posturile din învăţământul preşcolar, primar, o funcţie în ceea ce înseamnă „special” şi mai multe din ceea ce vine pe partea de „maistru instructor”. „Putem prezenta o statistică după această sesiune. Astfel, din cei 11 profesori care au ocupat posturi titularizabile, patru nu au examenul de definitivat şi vor avea contract de muncă pe perioadă determinată, până în momentul în care vor promova concursul („definitivatul”  poate fi dat de trei ori în cinci ani de la angajarea în învîţământ). Sunt disponibile 871 de posturi, catedre sau fracţiuni de normă, dintre care 296 complete, pentru care pot opta, în primul rând, cadrele didactice titulare, în perioada 21 – 24 august. Etapa respectivă este la latitudinea unităţilor de învăţământ, care, în funcţie de predilecţia pentru unele catedre disponibile, solicită  persoanelor pe care le doresc un acord de detaşare. Pe 25 august, vom reactualiza lista, pentru a vedea ce mai rîmâne din lista de 871 pentru repartizarea din 28 şi 29 august”, a precizat prof.  Janina Elena Vaşcu, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Aceasta a mai menţionat că după 1 septembrie vor fi publicate posturile vacante şi că se intenţionează organizarea unor şedinţe publice, tot luna viitoare, pentru posturile care apar după începutul anului de învăţământ.