Sancțiuni pentru nerguli la comercianții din domeniul „morărit – panificație”

0
36

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, au anunțat că, luni, 2 iulie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au desfășurat, în judeţul Dolj, o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „morărit – panificație”. Poliţiştii au verificat 3 societăţi comerciale, 2 persoane fizice şi 4 mijloace de transport. În urma abaterilor constatate, oamenii legii au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 25.000 lei. De asemenea, au fost confiscate 10.000 kg. de porumb şi 6.900 kg. de grâu, mărfuri în valoare de 10.000 de lei. Astfel, în urma controlului efectuat unui agent economic din judeţul Dolj, poliţiştii au constatat faptul că acesta deţinea, în vederea comercializării, cantitatea de 10.000 kg. de porumb și 6.900 kg. de grâu, pentru care nu au putut fi prezentate documente legale care să ateste provenința licită a cerealelor. Agentul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 20.000 de lei, dispunându-se totodată confiscarea produselor în valoare de 10.000 de lei.