Consultări la Palatul Cotroceni. Brexit-ul tema centrală.

0
354

cotroPreşedintele Klaus Iohannis iniţiază o nouă rundă de consultări pe tema consecinţelor referendumului de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Discuţiile sunt programate să înceapă la ora 17.00. Şeful statului i-a invitat la Cotroceni pe premierul Dacian Cioloş, guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi pe liderii partidelor parlamentare. Preşedintele îi va informa pe toţi în legătură cu concluziile Consiliului European. El va propune înfiinţarea unui grup de lucru care să evalueze impactul deciziei Marii Britanii asupra ţării noastre. Grupul de lucru ar trebui să identifice măsurile care se impun, dar şi oportunităţile care ar putea să apară pentru România. Pe 24 iunie, la Palatul Cotroceni a avut loc o primă rundă de discuţii pe această temă. Klaus Iohannis a subliniat atunci că “este momentul elaborării unui nou proiect de ţară”.