Fotbalul revine în Italia din data de 12 iunie, fără spectatori, cu semifinala retur a Cupei Italiei dintre Juventus şi AC Milan, a anunţat ministrul Sporturilor, Vincenzo Spadafora. Meciul tur, jucat acum 4 luni, s-a încheiat la egalitate, 1-1.
Cealaltă semifinală retur dintre Napoli şi Inter Milano (în tur 0-1) va avea loc la 13 iunie, iar finala este programată pe 17 iunie. Campionatul va reîncepe pe 20 iunie.